Vasile Dîncu: “Vom dezvolta colaborarea ministerului cu Agenţiile de Dezvoltare Regională”

Viceprim-ministrul Vasile Dîncu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice a avut miercuri, 2 martie a.c., o primă întâlnire cu directorii generali ai celor 8 Agenţii pentru Dezvoltare Regională (ADR) din România.

vasile-dancu1În cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte referitoare la posibilitatea extinderii colaborării dintre Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) şi ADR-uri în zona de implementate a programelor guvernamentale gestionate de minister. Alte aspecte abordate au fost cele referitoare la mecanisme de dezvoltare economică ce pot fi implementate în cadrul unui viitor proces de regionalizare.

„Am considerat important să cunosc, în mod direct, şi perspectiva regională asupra dezvoltării, de aceea am ţinut să mă văd cu şefii agenţiilor de dezvoltare. E doar o primă întâlnire, le-am propus să găsim un mod prin care să permanentizăm această formă de colaborare, e benefică pentru ambele părţi. Agenţiile sunt structuri care funcţionează de mulţi ani, au experienţă în planificarea dezvoltării la nivel regional şi au angajaţi peste 1.000 de specialişti, resurse extrem de utile în procesul nostru de reformă administrativă”, a declarat viceprim-ministrul Vasile Dîncu la finalul întrevederii.

La întâlnire au mai participat Sorin Maxim, secretar de stat în MDRAP cu atribuţii în coordonarea programelor europene, şi Mihai Busuioc, secretar general în acelaşi minister.

Cele 8 regiuni de dezvoltare constituie cadrul de elaborare, implementare şi evaluare a politicilor de dezvoltare regională şi au fost instituite prin Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regionala în România.

Agenţiile de dezvoltare regională sunt organisme neguvernamentale, nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce funcţionează în domeniul dezvoltării regiunilor, parte a mecanismului instituţional de gestionare a programelor europene. Consiliul pentru dezvoltare regională este organismul regional deliberativ, fără personalitate juridică, constituit pe principii parteneriale la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare, în scopul coordonării activităţilor de elaborare şi monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 3, 2016. Filed under Politică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *