Marcela Loțin a câștigat trofeul festivalului “Rozmarin în colțu` mesii”, ediția a III-a

Duminică, 6 martie, la Medieșu Aurit a avut loc în organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare cea de-a treia ediție a festivalului concurs “Rozmarin în colțu` mesii”.

DSC_1327La eveniment au participat președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, primarul comunei Medieșu Aurit, Silviu Zetea, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Robert Laszlo precum și alte oficialități locale și județene.

DSC_1339Pentru că oșenii au Sâmbra Oilor iar codrenii au Festivalul de la Oțeloaia, Consiliul Județean, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, s-a gândit și la someșeni, astfel încât a organizat festivalul “Rozmarin în colțu` mesii”.

Comuna Medieșu Aurit, vechi centru istoric și cultural al Sătmarului, este așezată pe malul drept al Someșului. Aflat la confluența dintre cele două mari zone folclorice ale județului, Oașul, respectiv Codrul, Medieșul a fost în permanență, un spațiu privilegiat în care s-au păstrat tradițiile și cântecele populare.

DSC_1344Numele acestui eveniment este legat de rapsodul Nicolae Sabău, care a cules melodia cu același nume, din zona comunei Medieșu Aurit în anii `50, incluzând-o și promovând-o prin repertoriul său.

Scriitorul Felician Pop, a fost cel căruia i-a venit ideea acestui festival. “Ideea acestui festival vine de la marele rapsod al nordului Nicolae Sabău, cel care a cules melodia Rozmarin din colțu` mesii, o melodie de nuntă, tocmai de la Medieșu Aurit. Și pentru a onora această frumoasă alegere și faptul că Nicolae Sabău a introdus-o în repertoriul său, fiind una din piesele de rezistență ale repertoriului său, iar nicio nuntă adevărată nu cred că trece peste Rozmarin în colțu` mesii, am zis să atragem atenția asupra folclorului autentic și să organizăm în fiecare an un astfel de festival”, a declarat Felician Pop.

DSC_1354La cea de-a treia ediție au participat în jur de 30 de concurenți din județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj Alba și Bihor.

“Ne bucurăm că și de data aceasta s-au înscris în concurs, tinere talente cu un potențial în muzica populară. Avem Sâmbra Oilor pentru oșeni, avem Oțeloaia pentru codreni și pentru someșeni facem Rozmarin în colțul mesei. Vreau să spun că acest festival este susținut de Consiliul Județean, care a asigurat finanțarea evenimentului”, a declarat Robert Laszlo, directorul Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale.

DSC_1377Acest festival, de la an la an devine tot mai mare, dacă la ediția întâia și a doua au fost prezenți în jur de 100 de spectatori, anul acesta numărul lor s-a dublat.

După ce concurenții și-au prezentat momentele, pe scenă au urcat nume mari din folclorul românesc din care amintim pe: Marius Ciprian Pop, Corul Medieșana, Petrică Mureșan și nelipsitul rapsod Nicolae Sabău.

Premiile la ”Rozmarin în colțu` mesii” au fost următoarele:

Marele premiu: Marcela Loțin – Târgu Lăpuș – Maramureș;

DSC_1390Premiul 1: Aida Lihet Baia Mare – Maramureș – solist vocal și Elena Oana Vențel – Turda –  Cluj – solist vocal;

Premiul 2: Olimpiu Latiș – Târgu Lăpuș – Maramureș – solist vocal și Iulia Adela Prună – Baia Mare – Maramureș – solist vocal;

Premiul 3: Constantin Pop – Medieșu Aurit – Satu Mare – soloist vocal și Lavinia Roman – Satu Mare – solist vocal;

Mențiuni: Maria Amalia – Târgu Lăpuș – Maramureș – solist vocal; Mihaela Ivanciuc – Sighetul Marmației – Maramureș – solist vocal și Maria Teodora Păcurar –  Baia Mare – Maramureș – solist vocal.

Instrumentiști:

Premiul I – Mihai Laurențiu Chiorean – Ocna Mureș – Alba – clarinet

Premiul II – Rareș Turc – Satu Mare – vioară

Premiul III – David Orțan – Satu Mare – saxofon

Mențiune – Mario Farcău – Satu Mare  – vioară

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 7, 2016. Filed under Cultură-Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *