Nora Ferentz și Dana Criste și-au lansat volumele de poezie ”Trecătoarele doruri” și ”Aproape de liniștea simțirii”

Joi, 31 martie 2016, în cadrul unei activități organizate de Asociația Pensionarilor Satu Mare, condusă de prof. Livia Haidu, care a și moderat evenimentul, a avut loc o dublă lansare de carte. Protagonistele au fost două cunoscute creatoare, Nora Ferentz, care și-a lansat ceea de a doua sa carte, ”Trecătoarele doruri”, și Dana Criste, cu volumul ”Aproape de liniștea simțirii”. Ambele cărți au apărut la Editura Inspirescu din Satu Mare.

DSC_0017Editorul cărților, George Terziu, și-a prezentat editura pe care o conduce și care a fost premiată recent cu ocazia Anului editorial 2015. A mulțumit celor prezenți că au venit în număr mare la această lansare. A făcut precizarea că editarea unei cărți este de mare însemnătate pentru autori, este o dovadă a trecerii lor cu folos pe acest pământ. ”Cartea odată tipărită este a noastră a tuturor”, a spus George Terziu.

Despre viața și activitatea de poetă a Norei Ferentz a vorbit Rodica Cuc. Nora Ferentz a publicat prima carte în anul 2006, cu titlul ”O clipă de îndoială”, cu poezii în limbile română și germană. Rodica Cuc a dat citire poeziei ”Așa s-au născut poemele mele”.

Ioan Andreica a vorbit despre bucuria ce-l încearcă acum, la apariția celei de-a doua cărți a autoarei. El a felicitat editura pentru condițiile grafice excelente în care a apărut cartea. Poeziile sunt bine aranjate, iar titlurile poemelor sunt bine alese. Unele poeme au fost publicate și în revista ”Mesagerul albastru”, condusă de Ioan Andreica. Poemele arată maturitatea autoarei. Personal a venit din respect pentru poetă pe care o cunoaște încă din anii 60.

Gheorghe Cormoș a apreciat puterea autoarei de a șlefui poemele, ea manifestând deplină maturitate. Cartea Norei Ferentz ”Este o carte a metaforei, a angajării și a iubirii”.

DSC_0024Poetul Damian Stan a mulțumit organizatorilor pentru faptul că a putut fi prezent la această lansare. El a caracterizat pe autoare ca ”O doamnă a poeziei sătmărene”, care scrie cu căldură despre țara natală. ”Străinătatea e frumoasă dar dorul de țară te mistuie”, a spus Damian Stan și a dat citire următoarelor versuri: ”Am nevoie de un munte care să-mi preia ecoul și să mi-l împrăștie în cele patru zări ale pământului”. Profesorul și pictorul Nicolae Popa i-a dăruit Norei Ferentz un tablou cu flori.

Despre volumul Norei Ferentz a mai vorbit Viorica Cherecheș. Ea a spus că prin poeziile sale, autoarea transmite un mesaj extraordinar de iubire, fapt ilustrat cu versurile poetei. Multe din poeziile Norei pot fi traduse în limba franceză și vor apărea în antologia pe care o pregătește Editura Inspirescu. Mărturiile romantice din poezii dovedesc că noi oamenii suntem purtători de lumină.

DSC_0022Despre Dana Criste, George Terziu a spus că este o poetă interesantă, o persoană care scrie mult în fiecare zi, iar poezia este o provocare pentru ea. Poezia ei este una de atitudine foarte interesantă: ”Este o poetă foarte risipitoare cu sentimentele”. Dana Criste a recunoscut că cartea sa este o carte de iubire pentru iubire. Ea scrie poezii încă de pe băncile școlii și are o mare admirație pentru poeții clasici, fiind o adeptă a acestui stil. Pentru ea, scrisul este ceva firesc, zilnic publicându-și poeziile pe Internet. ”Poeziile trebuia să fie ceva care să ne bucure”, a spus Dana Criste.

Despre cartea Danei Criste a mai vorbit poetul Damian Stan, care a spus că poeziile ei l-au impresionat. A considerat că ea are curaj în poezie, prin scris ea înalță un imn al bucuriei și se dedică cu toată suflarea poeziei.

Ultimul care a vorbit a fost poetul Ioan Andreica. Pentru el cartea Danei Criste a fost o surpriză plăcută și a adus elogii versurilor frumoase ale Danei. ”Avem în față un volum bine scris, cu poezii bine alese”, a spus Ioan Andreica.

În final participanții la lansare au primit câte o carte cu autograf. Programul cultural a fost asigurat de Georgeta Govor, Octavian Bud și Grupul ”Armonia” al Asociației pensionarilor.

Prof. Carol C. Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 31, 2016. Filed under Cultură-Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *