Dr. Dorel Coica: Consiliul Local poate să administreze Ștrandul mult mai bine

La sfârșitul ședinței extraordinare a Consiliului Local din data de 12 aprilie, marți, primarul dr. Dorel Coica a susținut o conferință de presă prin care a dorit să justifice inițierea celor cinci Proiecte de hotărâre supuse dezbaterii și aprobării Consiliului Local Satu Mare.

DSC02050Datorită faptului că de curând au fost deschise finanțările pentru mai multe proiecte propuse spre realizare în municipiul Satu Mare este necesar să se facă angajări de personal care să gestioneze aceste lucrări. ”Sunt deschise finanțările pentru mai multe proiecte. Nu se pot face angajări fără modificări ale statutului de funcții și organigramei aparatului de specialitate precum și a ocupării funcțiilor publice. Nu avem cu cine să lucrăm la aceste proiecte. De aceea vrem să facem angajări”, a spus Dorel Coica.

Primarul a mai spus că se dorește ca lucrările ce se vor angaja să se facă cu firme locale. A mai făcut referire la modul în care a fost concesionată Zona de agrement Someș, pe vremea când Kereskényi Gábor era viceprimar și a subliniat că atât ștrandul cât și hotelul Dacia au fost date aceleiași familii în timpul când la conducerea municipiului era UDMR.

Dr. Coica a mai spus că în urma Raportului Comisiei pentru analiza și evaluarea stadiului de realizare a contractului de concesiune a Zonei de agrement Someș, întrucât acționarul nu a respectat mai multe cerințe, condiții esențiale din contract, acesta în mod normal ar trebui să fie reziliat. ”Consiliul Local are posibilitatea să administreze Ștrandul mult mai bine prin instituțiile sale. Ștrandul să fie al cetățenilor, al sătmărenilor cu adevărat”.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 12, 2016. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *