Jandarmeria Satu Mare va asigura ordinea publică pe timpul sărbătorilor de Paşte

Pe timpul sărbătorilor de Paşte, Jandarmeria Satu Mare se va afla în mijlocul cetăţenilor şi le va garanta acestora un climat optim de ordine şi siguranţă. În vizorul instituţiei se vor afla toate manifestările care se vor desfăşura în spaţiul public, iar jandarmii vor acţiona pentru sprijinirea celor care solicită ajutor, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi a actelor de violenţă, precum şi pentru identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă legea.

jandarmi1Totodată, echipajele de jandarmerie vor executa, activităţi de patrulare în zonele şi arterele intens circulate şi vor fi în măsură să intervină de urgenţă pentru a preveni sau combate, la nevoie, incidentele la adresa ordinii şi liniştii publice.

În atenţia jandarmilor se vor afla şi manifestările organizate pe întreg cuprinsul judeţului Satu Mare, dedicate sărbătoririi Zilei Internaţionale a Muncii – 1 Mai. Zonele turistice ale judeţului Satu Mare, Tăşnad, Beltiug, Carei, Negreşti Oaş – vor fi monitorizate permanent de către structurile de jandarmi, care vor veghea la menţinerea ordinii publice, vor participa la prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional şi vor fi în măsură să execute acţiuni de căutare, descoperire şi salvare a persoanelor aflate în dificultate.

In perioada sărbătorilor de Paşte, Jandarmeria Satu Mare sprijină Poliţia de Frontieră, jandarmii şi poliţiştii de frontieră patrulând pentru combaterea migraţiei ilegale.

Luni, 2 mai a.c, echipaje din cadrul Detaşamentului 3 Jandarmi Carei -Taşnad vor asigura ordinea publică şi protecţia participanţilor la manifestările organizate cu prilejul deschiderii sezonului estival la Tăşnad; precum pe traseele turistice către staţiune.

Pentru a preveni şi combate incidentele sau evenimentele negative, dar şi pentru a veni în sprijinul celor aflaţi în nevoie, efectivele de jandarmi vor interveni independent sau în patrule mixte alături de poliţişti în cel mai scurt timp, atât în mediul urban cât şi în mediul rural.

Tuturor participanţilor la manifestările de orice natură organizate în această perioadă le reamintim să nu depăşească limitele decenţei comportamentale, să evite consumul excesiv de alcool, să supravegheze îndeaproape comportamentul copiilor, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale şi să semnaleze prompt forţelor de ordine orice comportament contrar normelor legale de convieţuire socială sau bunelor moravuri.

Reamintim cetăţenilor că pot apela cu încredere, în orice situaţie, la ajutorul jandarmilor prezenţi la evenimentele publice şi că intervenţia acestora poate fi solicitată şi prin apelarea numărului unic de urgenţe – 112.

În prag de sărbători, Jandarmeria Satu Mare adresează tuturor sătmărenilor, gânduri bune, urări de sănătate, linişte sufletească şi bucurii alături de cei dragi şi apropiaţi !

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 28, 2016. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *