Buna Vestire, prima sărbătoare creștină din Postul Mare

Pe 25 martie, bisericile ortodoxe şi catolice sărbătoresc Buna Vestire, ziua în care Dumnezeu prin glasul Arhangelului Gavriil, a anunţat-o pe Fecioara Maria că a fost aleasă să-L nască pe Iisus. Îngerul i s-a arătat Sfintei Fecioare: “Bucură-te, cea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvântată eşti tu, între femei!". Apoi i-a spus vestea: “Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus”.

bunavestireFecioara a primit smerită vizita îngerului binefăcător, Arhanghelul Gavriil. În cutremurarea nedumeririi ei, a dorit să afle de la el cum va fi cu putinţă minunea ce trebuia să se întâmple cu dânsa: “Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Prea înalt te va umbri, pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema”. Era cea mai mare cinste pe care Dumnezeu o putea încredinţa unei femei. Maria era o femeie tânără şi săracă, atribute pentru care Dumnezeu a ales-o. Alte calităţi ale ei erau ascultarea şi smerenia.

Duhul cel Sfânt, cel bun, Duhul care inspira pe profeţi, acela a intrat în pântecele Sfânt al Fecioarei şi, printr-o lucrare minunată a zămislit trupul lui Iisus. Buna Vestire a Naşterii lui Iisus a fost adusă la cetatea din Galileea, Nazaret care trebuia să fie punctul de plecare a mântuirii neamului omenesc. Nazaret în limba ebraică înseamnă sfinţenie. Numele vestitorului înseamnă Om-Dumnezeu.

Tradițiile Bunei Vestiri

cucul (1)În calendarul popular, Buna Vestire este cunoscut sub denumirea de Blagoveștenie sau Ziua Cucului. Cucul este perceput ca pasărea care anunţă sosirea primăverii. Cucul cântă până la Sânziene sau Sân Petru, când se spune că mănâncă orz şi se îneacă. Neputând cânta se transformă în uliu şi aşa rămâne până anul viitor când îşi recapătă glasul.

La sate se face un foc în curte, lângă el se pune pâine, sare şi o cofă cu apă, ca să se încălzească îngerii, să mănânce şi să bea apă. Stuparii obişnuiesc să dea drumul albinelor.

Gospodinele nu păstrează ouăle făcute în ziua de Bună Vestire, căci, dacă le pun sub cloşcă, nu vor ieşi pui sănătoşi. Bărbaţii nu se ceartă cu nevestele pentru că altfel se vor certa tot anul.

Se spune că dacă în ziua de Blagoveştenie timpul este frumos, tot anul va fi unul bun. Şi cum va fi vremea de Bună Vestire, aşa va fi şi de Paşte.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 25, 2013. Filed under Spiritualitate. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *