Consiliul Naţional al Elevilor sărbătoreşte ziua de 27 martie

Consiliul Naţional al Elevilor, structura reprezentativă a elevilor din România, în parteneriat cu Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, continuă campania de promovare a valorilor ce aparţin identităţii naționale sub sloganul “Tu al cui ești?”.

MapRegionsRomania1

O parte dintre obiectivele acestei campanii fac referire la comemorarea principalelor evenimente ale istoriei românilor și conştientizarea relevanţei acestora, redescoperirea simbolurilor naționale românești, precum și la alte elemente de cultură și civilizație românescă care pot întări, prin cunoașterea şi identificarea lor, sentimentul mândriei de a fi român sau al apartenenței la un set de valori comune.

Pentru a marca semnificația datei de 27 martie (1918) în rândul elevilor, zi fundamentală în istoria românilor, zi în care a avut loc Unirea Basarabiei cu România, membrii Consiliului Elevilor vor împărți stickere cu această dată și cu logo-ul campaniei, “Tu al cui ești?” în liceele din țară. Prin astfel de campanii Consiliul Naţional al Elevilor încearcă să readucă în atenţie elevilor din Roamânia istoria şi cultura naţională şi importanţa acestora pentru ceea ce reprezintă ţara noastră astazi.

“Sperăm ca prin astfel de proiecte şi campanii de promovare să reușim să atragem elevii către sfera cunoaşterii istoriei noastre, a poporului român. Din păcate, asemenea valori nu mai sunt cultivate în societatea actuală, iar date şi evenimente semnificative ale evoluției acestei ţări sunt complet ignorate. Este un prim pas spre a ne păstra identitatea şi sperăm ca aceste acţiuni să aibă un impact mare asupra elevilor”, a declarat Iulia Miron, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Primul proiect ce se va desfășura în cadrul acestei campanii este concursul de eseuri online cu tema “Scrisoare pentru Basarabia”. Liceenii din România sunt invitați să compună un eseu de maximum 6.000 de caractere, sub forma unei scrisori pentru românii din stânga Prutului, pe care să-l încarce online, pe platforma www.alcuiesti.ro, platformă creată special în acest scop.

Organizatorii vor oferi fiecărui participant unul din cele 5.000 de exemplare din volumul “200 de ani de istorie a românilor dintre Prut și Nistru”, coordonat de academicianul Ioan Aurel Pop, însă mariile premii sunt trei laptop-uri de ultimă generație. Regulamentul concursului, respectiv calendarul acestuia pot fi vizualizate pe www.alcuiesti.ro.

Aşadar, Consiliul Naţional al Elevilor, forul consultativ al Ministerului Educaţiei Naţionale, continuă stimularea şi sprijinul elevilor în demersul dezvoltării capacităţilor de asociere în domeniul accesării, respectiv derulării de proiecte educative, destinate formării personale a acestora.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 25, 2013. Filed under Național. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *