În cadrul Clubului Sportiv Municipal Satu Mare va fi reactivată Academia de baschet 

În data de 3 august, miercuri, în sala mică de ședințe a Consiliului Local Satu Mare a avut loc o conferință de presă cu privire la reorganizarea și îmbunătățirea activității Clubului Sportiv Municipal în următorii patru ani, cu sprijinul Primăriei municipiului Satu Mare. Au participat primarul municipiului Satu Mare Kereskényi Gábor, consilierul municipal Magyar Lóránd, președintele Clubului Sportiv Municipal Fogel Vasile și team managerul de baschet Feleki Zsolt.

DSC04087În prima parte a conferinței a vorbit primarul Kereskényi Gábor care a subliniat că este prima conferință oficială a CSM Satu Mare prin care dorește să reafirme că vor fi sprijinite toate ramurile sportive, nu numai fotbalul, deoarece există numeroși oameni de sport care pot realiza performanțe mari. Magyar Lóránd în calitate de membru în Consiliul de administrație a CSM Satu Mare a subliniat că la Satu Mare există echipe de handbal, volei, baschet, pe care le dorim și la competiții internaționale.

Pentru aceasta sunt asigurați 5 milioane de lei din buget care pot fi suplimentați în funcție de necesități. De asemenea se dorește înființarea unui Centru de copii și juniori la baschet. Feleki Zsolt a spus că: ”Nu vrem să dispară baschetul, vrem să revigorăm echipa mare de baschet, Asociația Județeană de baschet, Colegiul arbitrilor și să reactivăm Academia de baschet. Dorim un loc în naționalele de seniori atât la feminin cât și la masculin, turnee externe în Ungaria, unde există experiențe bune în acest domeniu, dezvoltarea marketingului și managementului sportiv precum și o mișcare amplă de baschet în cartiere.

Vrem ca în 3-4 ani să avem cuprinși la secțiile noastre de baschet 400-500 de copii, urmând să facem selecție și în județul Sălaj. Sportul se face pe bani publici, de aceea este nevoie de dezvoltarea infrastructurii, bază de terenuri sportive și totul pentru promovarea baschetului sătmărean”, a explicat Feleki Zsolt.

În încheiere primarul Kereskényi Gábor a spus că: ”Vom analiza activitatea tuturor secțiilor și și va stabili ce secții vor rămâne deoarece sunt secții care nu au randament. Decizia va fi luată în cursul lunii august. CSM nu este asociație de binefacere”.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on august 3, 2016. Filed under Locale, Sport  . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *