Eseu Irina Monac: Revenire în timp. Cerul este sublim. Frumusețe, liniște, pace între stele

Este o noapte mai aparte față de cum sunt nopțile în mod obișnuit. Privesc cerul plin de stele, Luna luminează pământul aproape ca și ziua. Pe cer se văd dâre albe de la avioanele cu reacție care dispar în noapte. Cerul este sublim. Frumusețe, liniște, pace între stele, Luna supraveghează totul. Simt prezența Creatorului care privește spre Pământ. Mă privește pe mine de parcă m-ar chema să-mi vorbească. Întind mâinile spre El și simt o adiere ușoară de vânt. Constat că nu mă ia de mână. Gânditoare, încet, am adormit.

img392În noaptea următoare a plouat. Într-a treia noapte cerul a fost din nou senin și plin de stele. Atunci i-am zis Creatorului că vin la El cu avionul. Se zice că aici pe Pământ totul se va schimba. Și omul și viața. Pe cer se va deschide o gaură neagră care va absorbi miliarde de oameni. Sunt și alte premoniții de care te înfiori.

Pământul e un Babilon deja. Oamenii nu se înțeleg, își părăsesc țara de origine, migrează care încotro în căutarea unei vieți mai bune. Aceștia cred că a fi sclav în țară străină este mai bine decât în propria țară, batjocorit de frații tăi. Am decis, voi părăsi și eu România și o să plec la Tine. Dacă nu mă primești, trimite-mă înapoi, dar fă-mă urs polar și lasă-mă la Polul Nord. Numai în România să nu mă întorc. Aici oamenii nu trăiesc ci se chinuie precum Iov. Nu vreau să ajung din nou între corupți și hoți. Ei nu știu ce-i mila pentru aproapele. Au fost goi și în 26 de ani au devenit foarte bogați. Numai ei vreau să ne conducă. Cei capabili și înțelepți nu au voie.

Mai mult de jumătate din pământul țării a fost vândut străinilor. Pădurile sunt rase de ei, astfel apele vin ucigătoare peste casele oamenilor. Furtunile distrug casele, grindina cât oul de găină ne distruge ogoarele. Și apele sunt negre de supărare, nu mai au stare în matca lor. Căldura e sufocantă, ne fierbe ca într-o oală sub presiune. De secetă crapă pământul, de nu știe omul ce să se facă.

Alianțe vechi se desfac. Nimeni nu știe ce urmează să vie. Poate Tu, Creatorule știi. Corupții nu se tem, nici de ape nici de foamete, nici de închisori nici de Tine. Unii corupți își conduc afacerile din închisoare. Au bani cu grămada puși deoparte de care nimeni nu se atinge.

Privesc spre cer cu mâinile ridicate și spun Creatorului: mâine dimineața am pornit spre Tine. Te rog, primește-mă!. Am plecat… sunt în avion la locul meu. Stau cu gândurile mele, aștept clipa în care voi fi absorbită prin gaura neagră. Așteptarea mea e deșartă. Pilotul anunță că avionul va ateriza la București în 5 minute…

În aeroport mă așez pe o bancă mai retrasă. Mă gândesc ce fac eu, Doamne, singură în București, fără bilet de întoarcere și fără bani, numai cu hainele de pe mine. De cerșit nu știu, de furat n-o să mă apuc. De lucrat n-am unde că nu e industrie. Nici să stau prin canale nu mă descurc. Mă gândesc să-mi vând un organ. Nu știu de care să mă lipsesc. Totul este în neregulă cu mâncarea pe care o importăm. De la carnea congelată, veche de 40 de ani, pe care occidentalii n-au reușit s-o vândă. Că noi românii importăm și mai puțin exportăm. Cred că am să vând din creier. Dar cum să vând o bucată? Acesta se vinde întreg iar străinii îl cumpără repede. Așa cum au cumpărat deja vreo 5 milioane de creiere românești după 1989, de care își bat joc punându-i pe cei mai mulți la munci inferioare.

M-am decis. Merg pe jos ca să stau la Casa Poporului, că și eu fac parte din acest popor. Am să dorm pe un fotoliu de parlamentar, e foarte comod, așa cum dorm mulți dintre aleșii noștri. În Casa Poporului îmi atrage atenția zgomotul de la o lucrare în construcție. Mă duc să văd despre ce este vorba. Îl văd pe Ceaușescu foarte nervos, reparând ceva. E nervos degeaba acum. Dacă țara nu era trădată, furată și distrusă de hoții din partide, de noii capitaliști, țara era pe alte coordonate acum. Îmi zic în gând. România putea fi astăzi o mare Elveție, nu mică, așa cum a vrut el să facă. Astăzi românii ar fi trăit mult mai bine, nu trebuiau să plece din țară.

Am lăsat țara fără datorii, cu producții mari, cu un export activ, zise Ceaușescu.

Trădătorii interni și externi au deschis granițele țării ca să poată fura mai bine. Ceaușescu zise în continuare:

Printr-o lovitură de stat m-au împușcat. Privește-mă câte găuri au făcut în mine. Prin găuri țâșnește lumina, luminează ca un licurici.

Ne-au ciuruit ca să poată începe ei distrugerea țării. Țările străine ne datorau foarte mulți bani. Acum suntem noi datori.

Așa a fost să fie, zise Ceaușescu resemnat. Nu văd nici o schimbare în bine. Banii românilor s-au pierdut în conturi străine, li s-a pierdut urma.

La un moment dat mă trezește o voce de femeie la microfon, anunță ruperea Uniunii. N-o bag de seamă. O las să vorbească, are tot timpul. Dormitând în fotoliul de parlamentar îl aud din nou pe Ceaușescu.

M-au invitat și m-au rugat să intru în Uniunea Europeană, dar am refuzat. Acolo nu e democrație. Ne-au distrus economia, banii datorați nu i-au mai plătit. Trădătorii au făcut ce am refuzat eu. Mare noroc cu fotoliile astea în care se poate dormi bine. Într-o altă seară împușcatul mă sperie țipând la mine, că de ce nu-l ajut.

Dar cu ce pot eu să te ajut? Eu am rămas în țară și m-am tot chinuit. Nu am plecat în țară străină ca să câștig bani.

Îți spun drept, și tu ai luat destule impozite de pe noi, dar tot ne-a fost mai bine ca și acum. Acum-i mult mai rău și e dezbinare. Corupților nu le mai poți face nimic. Acestora nu le pasă, nu le este frică de nimic. La un moment dat Ceaușescu urlă: Pe trădătorii țării mele, am să…am să…îi blestem, pe ei și pe copii lor. Într-un colț, Elena, înconjurată de copiii ei își ridică glasul: A rămas goală țara de tineri, de oameni în putere. Țara mea! Tinerii mei pe care i-am educat! Sărmanii mei copii.

Noi vorbim degeaba. Corupții în schimb trăiesc bine. Totul este în zadar. ”Câinii latră, iar caravana trece” cu bogățiile în țări străine.

Of, Doamne! Privește-ne Creatorule!

Prof. Irina Monac, Negrești-Oaș

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on august 9, 2016. Filed under Cultură-Educație, Spiritualitate. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

One Response to Eseu Irina Monac: Revenire în timp. Cerul este sublim. Frumusețe, liniște, pace între stele

  1. D-na Irina,
    va multumim pentru acest mesaj, e imperios necesar sa rascolim „rana”,dar vinovati suntem in primul rand noi cei”curati”pentru lipsa de incredere si mai ales pentru lipsa curajului de a fi solidari,caci iata realitatea: prea putine lucruri ne scot din zona de confort.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *