Polițiștii rutieri au aplicat ieri 146 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 18.415 lei

Ieri, 10 august, poliţiştii rutieri din judeţul Satu Mare au acţionat pentru prevenirea accidentelor rutiere şi combaterea cauzelor generatoare ale acestora precum și pentru depistarea conducătorilor auto care pun în pericol siguranţa traficului rutier.

politistÎn cadrul acţiunilor desfăşurate pe principalele artere de circulaţie din județ, pentru toate abaterile constatate, au fost aplicate 146 sancţiuni contravenţionale în valoare de 18 415 lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă reținerea, în vederea suspendării dreptului de a conduce, a două permise de conducere.

La data de 10.08.2016, polițiștii Sectiei Rurale Tășnad, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, s-au sesizat din oficiu despre faptul că G.B. de 50 ani din Cehal, a condus pe DJ 109P un autoturism care avea aplicate numere provizorii de înmatriculare și pentru care autorizația de circulație provizorie își pierduse valabilitatea.

Se efectuează cercetări pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.

În dimineața zilei de 10.08.2016, în jurul orei 07.00, polițiștii au oprit pentru control un autoturism care circula pe b-dul Cloșca din municipiul Satu Mare. La volan a fost identificat un bărbat de 39 de ani din Satu Mare, pentru care, testarea cu aparatul etilotest a relevat o concentrație alcoolică de 0,42 mg/l în aerul expirat.

S-a întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on august 11, 2016. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *