Peste 6.000 de pachete cu alimente vor fi redistribuite în localitățile din județ

Până la această dată, la nivelul judeţului Satu Mare, din cele 142.566 cutii cu alimente primite în cadrul POAD 2015/2016 – Programului  Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate au fost distribuite beneficiarilor, pe listele inițiale și pe cele constituite prin dispoziție a primarului peste 120.000 cutii cu alimente, estimându-se că la nivelul unităților administrativ teritoriale rămâne un excedent de peste 21.000 cutii. În acest moment se finalizează acțiunea de redistribuire a alimentelor între localitățile din județ.

poad-2016Cel mai mare excedent s-a înregistrează în municipiul Satu Mare –  peste 6.000 pachete, de unde au fost sau urmează să fie redistribuite 1.226 pachete către Viile Satu Mare, 430 către Terebești și 256 către Culciu. De la Primăria Gherța Mică, cu un excedent de 700 pachete, 44 pachete au plecat la Călinești Oaș, 60 la Cămărzana și 54 la Tîrșolț iar de la Primăria Supur, 210 pachete pleacă la Santău și 90 la Pir, toate acestea pentru a acoperi necesarul de pe listele inițiale cu beneficiari.

După finalizarea etapei de redistribuire în județ, deoarece nu avem solicitări de pachete din alte județe, se va trece în cel mai scurt timp la distribuirea pachetelor rămase către beneficiarii  de pe listele inițiale. Conform legii au prioritate persoanele singure, iar primarii pot dispune criterii suplimentare de prioritizare unde este cazul. Data începerii redistribuirii va fi anunțată de către Instituția Prefectului.

Vor beneficia de pachete suplimentare (al treilea sau chiar al patrulea) cetățeni din majoritatea localităților județului. Stocuri excedentare mari, de peste 500 de pachete, se înregistrează pe lângă cel de la Satu Mare și la Căuaș, Dorolț, Livada, Supur, Crucișor, Turț, Gherța Mică, Sanislău, Socond și Acâș.

Instituția Prefectului, prin Grupul Județean de Lucru POAD va urmări etapa de redistribuire a alimentelor către beneficiari și continuă acțiunea de verificare a eligibilității persoanelor de pe listele suplimentare întocmite de către primării.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on septembrie 22, 2016. Filed under Social. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *