Sancţiuni contravenţionale în valoare de 25.555 lei, aplicate ieri de polițiștii rutieri în județ

pPe parcursul zilei de 26.10 a.c., polițiștii rutieri au acționat pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulaţie pe raza judeţului. Astfel, au fost constatate două infracțiuni la regimul siguranței circulației pe drumurile publice și au fost aplicate 155 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 25.555 lei.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce, cinci permise de conducere,  în special pentru neacordare de prioritate și pentru neprezentarea în 24 de ore la organul de poliție, după implicarea celor în cauză în accidente rutiere soldate cu pagube materiale.

În data de 26.10.2016, în jurul orei 00.50, poliţiştii Biroului Rutier Satu Mare au indentificat pe strada Lucian Blaga din Satu Mare, un bărbat de 44 ani din Baba Novac, care conducea un autoturism deși consumase băuturi alcoolice. Testul alcoolscop a relevat că acesta avea o concentrație alcoolică de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot în cursul zilei de ieri, poliţiştii Serviciului Rutier au depistat în trafic în localitatea Acâş un tânăr de 24 ani, din Unimat, care conducea un autoturism pe DN19A, având o concentraţie alcoolică de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În ambele situaţii s-au întocmit dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 27, 2016. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.