Spectacol de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil: Ansamblul Ciocârlia va încânta inimile sătmărenilor

Marţi, 8 noiembrie, cu începere de la ora 18.00, la sala Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiul Satu Mare va avea loc un spectacol folcloric susţinut de Ansamblul  Ciocârlia al Ministerului Afacerilor Interne.

ciocarliaSărbătorind 70 de ani de existenţă, Ansamblul Ciocârlia reprezintă folclorul românesc atât pe plan naţional cât şi pe plan internaţional, acesta având în repertoriu piese culese din toate zonele folclorice ale României.

Spectacolul de la Satu Mare se intitulează  „Dor pe lume de n-ai fi” şi este realizat sub comanda maestrului Daniel Sandu Toma, fiind organizat în colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Satu Mare, cu prilejul  sărbătoririi Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, patronii spirituali ai jandarmilor.

Alături de soliştii ansamblului: Cornelia şi Lupu Rednic, Eugen Mihăilă, Adrian Benţa, Maria Stroia, Rodica Anghelscu, Nicolae Datcu, Cristina Gheorghiu, şi Doina Mirea, vor mai urca pe scenă şi trei interpreţi sătmăreni, Petrică Mureşan, Georgiana Marina şi Sorin Buc.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 7, 2016. Filed under Cultură-Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *