Tânărul poet Daniel Bogar și-a lansat volumul de debut ,,În gând urat”

Joi, 10 noiembrie 2016, începând cu ora 15.00 în sala Restaurantului Mara, care s-a dovedit neîncăpătoare, a avut loc un eveniment literar de excepție, lansarea volumului de debut a tânărului poet Daniel Bogar, ,,În gând urat”, volum apărut la Editura clujeană ,,Ecou Transilvan”. Moderatorul evenimentului a fost scriitorul Felician Pop, directorul Muzeului Județean Satu Mare.

1În cuvântul lui, Felician Pop a apreciat în primul rând numărul mare de iubitori de poezie care au ținut să fie prezenți la acest debut literar al tânărului Daniel Bogar, de 18 ani, elev la ,,Colegiul Ion I.C. Brătianu” din Satu Mare, un tânăr poet care vine cu forță deosebită, unul dintre cei mai buni tineri în domeniul poeziei. „Dacă cititorul va deschide cartea lui Daniel Bogar se va convinge imediat de adevărul acestor vorbe”, a spus Felician Pop.

Poetul Gheorghe Cormoș l-a felicitat pe autorul frumosului volum de debut, o adevărată bijuterie editorială. A apreciat că avem în față o carte foarte bună, superbă, scrisă cu mare artă. Personal se bucură că la Satu Mare se afirmă tot mai mulți tineri poeți de valoare.

2Criticul literar Kereskényi Sándor este convins că autorul prin cartea sa cultivă o adevărată artă a frumuseții. Poeziile sunt scurte dar pătrunztoare, chiar artistice, și dau dovada unei inteligențe înnăscute. Pentru a exemplifica cele spuse criticul literar a dat citire poeziilor ,,Vatră”, ,,Alter ego” și ,,Mască”, poezii greu de comentat, de o frumusețe succintă, unele de factură postmodernistă. Kereskényi Sándor l-a caracterizat pe Felician Pop ca fiind un adevărat maestru care promovează tinerele talente, ,,a lucrat mult ca tinerele talente să înflorească”.
3Felician Pop a mărturisit că în scurt timp va apare o antologie cu creațiile a patru tineri creatori: Bogdan Roștaș, Daniel Bogar, Alexandru Vaștag și Mark Voinescu. Antologia va fi un semn de prețuire pentru tinerii creatori care scriu o poezie foarte valoroasă. Felician Pop așteaptă ca Satu Mare să devină capitala poeziei românești.

Bogdan Roștaș, președintele Cenaclului ,,Alfazet” l-a caracterizat pe Daniel Bogar ca pe un poet adevărat, opinând că nu contează câți ani are autorul, ci contează ce a făcut până la vârsta pe care o are. Daniel Bogar este un tânăr profund implicat în viața culturală. El scrie sincer, este un îngândurat. Pentru creația sa a fost distins cu o Diplomă de excelență din partea Cenaclului ,,Alfazet”.

4Printre cei care au mai luat cuvântul se numără Vasile Conioși Mesteșeanu, redactor la revista ,,Cronograf”, care a vorbit în termeni admirativi despre volumul ce conține 70 de poeme frumoase, prin care autorul dovedește un stil ajuns la maturitate și un talent deosebit. Versurile demonstrează o construcție deosebită, şi nu trădează vârsta autorului. El abordează teme foarte variate, inclusiv demitizarea, iar metaforele sunt tăioase.

5Directorul Editurii Ecou Transilvan, Nadia Fărcaș și-a manifestat bucuria că poate fi prezentă la această lansare. Daniel Bogar reușește să ne ducă în universul literelor, ne face să iubim poezia. El gândește profund și speră ca în scurt timp să se facă o lansare de carte și la Cluj-Napoca deoarece talentele merită să fie promovate.

6Ultimul care a luat cuvântul a fost autorul, care a mulțumit tuturor celor care au ținut să fie prezenți la lansarea cărții sale. El a mărturisit că după el poezia este un adevărat medicament și a citit poezia ,,Lector” ca un cadou pentru toţi, și a oferit câte un exemplar din carte cu autograf.

Prof. Carol C. Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 10, 2016. Filed under Cultură-Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *