Festivalul judeţean de colinde şi cântece de Crăciun, ediţia a VII-a are loc vineri la Ardud

Evenimentul va avea loc vineri, 16 decembrie în sala de festivităţi din Ardud şi este organizat cu sprijinul Primăriei orașului Ardud, a Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare şi a colectivului Gradiniței cu Program Prelungit Ardud. 

15578359_1885806534983865_8490697851750125638_oFestivalul conţine două secţiuni: cea de colinde şi cea de cântece de Crăciun. Vor fi prezente 13 grupe de colindători preşcolari din judeţ de la grădiniţele din: Satu Mare, Lipău, Culciu Mic, Valea Seacă, Odoreu, Beltiug, Gelu, Roşiori, Vetiş şi Ardud, în total 250 de copii de la secţiile română şi maghiară.

Juriul va fi format din: preşedintele comisiei de jurizare, primarul Ovidiu Duma, Nicu Miclăuş, inspector cu activităţi extracuriculare din cadrul ISJ Satu Mare, Maria Micle, fost director la Grădiniţa cu Program Prelungit Ardud, Aurica Lecz, director la GPP Ardud, Hermina Hotca, interpretă de muzică uşoară, Ioana Zaharia, reprezentanta mass-media din partea ITV Satu Mare şi Artur Fatyol din partea Filarmonicii „Dinu Lipatti” Satu Mare.

La intrarea în sală va fi un stand cu produse confecţionate de preşcolarii din Ardud şi copiii participanţi la festival. Puteţi alege obiectele preferate donând o sumă modică de un leu în schimbul căreia veţi primi un bilet de tombolă cu câştiguri pe loc. Din fondurile adunate se vor face mici cadouri pentru vârstnicii din Ardud şi Casa de copii din Halmeu.

Copiii preşcolari de la grădiniţele locale îi vor colinda săptămâna viitoare pe bătrânii din Ardud şi vor colinda împreună cu copiii de la casa de copii din Halmeu.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on decembrie 14, 2016. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *