Modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare aduce la cunoștință faptul că în Monitorul Oficial al României nr.979 a apărut HG nr. 885/06.12.2016 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea forței de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.174/2002.

ajofm-satu-mareNormele metodologice explică modul în care se aplică modificările aduse de OUG 60/2016 privind primele de activare, primele de instalare, primele de încadrare precum și subvențiile de care beneficiază agenții economici la încadrarea în muncă atât a tinerilor, cât și a persoanelor peste 45 de ani.

Angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenți ai unor instituții de învățământ primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni pentru fiecare absolvent încadrat, o sumă în cuantum de 900 lei.

Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenți din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar pentru fiecare absolvent tot 900 de lei, dar pe o perioadă de 18 luni.

Nu beneficiază de aceste prevederi:

-angajatorii care au obligația potrivit legii de a încadra în muncă absolvenți ai instituțiilor de învățământ;
-angajatorii care în ultimii 2 ani au fost în raporturi de muncă cu absolvenții instituțiilor de învățământ;
-angajatorii la care calitatea de administrator/asociat este deținută de una sau mai multe persoane fizice sau juridice care au calitatea de administrator/asociat la alți angajatori care au beneficiat de cel puțin una dintre facilitățile prevăzute mai sus, pentru persoanele în situația cărora raporturile de muncă cu angajatorul care a beneficiat de facilitate au încetat prin demisie, conform prevederilor legale, în ultimii 2 ani.
-angajatorii care la data solicitării acordă măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă se află in situația de insolvență, in procedură de executare silită, reorganizare judiciară, faliment, dizolvare, lichidare ori administrare specială, care au activitățile suspendate sau restricții asupra lor.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on decembrie 14, 2016. Filed under Social. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *