Peste 300 de polițiști sătmăreni vor asigura ordinea publică în perioada sfârșitului de an

politiePentru prevenirea oricăror evenimente care ar putea afecta siguranța cetățenilor, circa 200 de polițiști din structurile de ordine publică, 50 de polițiști rutieri, 25 de la investigații criminale și 35 din alte structuri, vor acţiona în perioda 31.12.2016 – 02.01.2017, pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

De asemenea, 44 de patrule de siguranţă publică, dintre care peste 3 pedestre şi 41 auto, vor acționa zilnic, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

Polițiștii rutieri vor monitoriza traficul rutier pe toate arterele principale din județ pentru fluidizarea circulației și prevenirea evenimentelor rutiere, cu 16 autospeciale, din care 9 dotate cu aparate radar.

Recomandăm cetățenilor să adopte o conduită corectă în această perioadă, să respecte regulile de circulaţie pe drumurile publice și să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie, cum ar fi:

· Nu luaţi asupra voastră sume mari de bani, ci doar necesarul pentru cumpărăturile planificate. Mai bine folosiți cardul bancar la cumpărături, în cazul în care dețineți unul.

· Fiți prudenți în magazinele aglomerate, supravegheaţi-vă bunurile (portofele, genți, borsete) şi nu le depozitaţi în coşul de cumpărături de unde pot fi sustrase cu uşurinţă într-o clipă de neatenţie.

· Când achitaţi diferite bunuri, nu scoateţi din buzunar sume mari de bani, ci numai suma necesară plăţii contravalorii acestora.

· În cazul în care sunteţi împinși în aglomeraţie, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani, portofelul, borseta sau geanta pentru a fi siguri că nu sunteţi victimele unor înscenări puse la cale de unul sau mai mulţi hoţi.

· Nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante.

· Obiectele tentante (telefoane mobile, laptop-uri, genţi, pungi de cadouri, bijuterii, serviete), lăsate la vedere în maşină, pot reprezenta adevărate tentaţii pentru hoţi. Luați-le cu voi sau depozitați-le în portbagaj!

· În cazul în care plecaţi de acasă de sărbători, indiferent de perioada în care lipsiţi, pentru ca revenirea să vă fie lipsită de surprize neplăcute, nu neglijaţi următoarele aspecte:

– Rugaţi un vecin de încredere să ţină sub observaţie casa şi să anunţe poliţia dacă observă o persoană/persoane suspecte care staţionează fără motiv în faţa uşii sau care încearcă să forţeze deschiderea uşii!

– Spuneți numai persoanelor de încredere atunci când plecaţi de acasă pentru mai multe zile!

– Închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile locuinţei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie!

– Fiți discreți când vă pregătiți de plecare! Mai mult, nu postaţi pe reţelele de socializare perioadele şi locurile în care veţi petrece sărbătorile, deoarece persoanele certate cu legea îşi culeg informaţiile şi de pe aceste mijloace moderne de comunicare.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on decembrie 30, 2016. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *