Ziua Culturii Naționale şi aniversarea poetului Mihai Emniescu, la Satu Mare

Duminică 15 ianuarie, de ziua de naștere a poetului național Mihai Eminescu, devenită din anul 2010 Ziua Culturii Naționale, sătmărenii au participat la celebrarea „Luceafărului” literaturii române la bustul poetului de la Colegiul Național din Satu Mare care îi poartă numele.

DSC_0007La Satu Mare, ca în toți anii din urmă, poeții, scriitorii, oamenii de cultură, membrii cenaclurilor din municipiu şi reprezentanții instituțiilor de cultură au omagiat această zi alături de reprezentanții autorităților județene și locale. La bustul poetului de lângă Colegiul Național „Mihai Eminescu” au fost prezenţi președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, viceprimarii municipiului Satu Mare, Doina Feher și Adrian Albu, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Robert Laszlo, directorul Muzeului Județean, Felician Pop, directorul adjunct al Bibliotecii Județene, Paula Horotan, directorul Colegiului Național „Mihai Eminescu” Liviu-Dănuț Rotaru, președintele cenaclului literar „Afirmarea”, Ioan Anițaș și al cenaclului „Cronograf”, Loredana Știrbu, col. (r) Voicu Șichet, redactorul coordonator al revistei „Eroii Neamului”, poeți, scriitori, profesori, alți oameni de cultură, jurnaliști.

DSC_0003Despre importanţa zilei de 15 ianuarie au vorbit directorul CJCPCT, Robert Laszlo și directorul Muzeului Județean, Felician Pop. Mihai Eminescu a fost prezentat ca un adevărat făuritor de limbă românească. S-a făcut referire la Monumentul limbii române care a fost dezvelit anul trecut la Satu Mare și la aprecierile lui Mihai Eminescu despre limba română vorbită în părțile sătmărene. A fost scoasă în evidență calitatea lui Eminescu de mare gazetar și de mare patriot, care a ținut să cunoască poporul român făcând drumul pe jos de la Cernăuți la Blaj. Au fost amintite și legăturile poetului cu părțile sătmărene, receptarea operei sale.

DSC_0013

DSC_0016

DSC_0019

DSC_0021

DSC_0023

DSC_0024

DSC_0027La bustul poetului, președinta cenaclului „Cronograf”, Loredana Știrbu a dat citire unei frumoase poezii de Mihai Eminescu, iar din partea Cenaclului „Afirmarea” a citit o poezie proprie regizorul tehnic de la Teatrul de Nord Satu Mare, Dorel Iurcencu. A urmat depunerea de jerbe și buchete de flori la bustul poetului.

DSC_0032Titu Maiorescu, referindu-se la opera eminesciană, a spus că literatura română și-a găsit în poet cea mai frumoasă înfăptuire până azi, iar el va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare. Mihai Eminescu a fost nu numai un mare poet dar și un genial prozator, dramaturg și un mare jurnalist. Manuscrisele poetului formează 46 de volume ce conțin 14.000 de file.

DSC_0035Universalitatea operei sale a fost recunoscută și de UNESCO, poemul „Luceafărul” cu cele 98 de strofe a intrat în Guinness Book of Records, fiind cel mai lung poem de dragoste. Academicianul Eugen Simion a spus că Mihai Eminescu ar fi meritat Premiul Nobel pentru literatură, el este un fenomen viu, ca poet se lasă judecat de toate generațiile și rezistă în continuare. Poeziile lui au fost traduse în 60 de limbi pe toate continentele.

Prof. Carol C. Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 15, 2017. Filed under Cultură-Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *