48 de poliţişti nou angajaţi au depus jurământul de credinţă la I.P.J. Satu Mare

Joi, 19 ianuarie 2017, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare a avut loc ceremonialul depunerii jurământului de credință de către cei 48 de agenți de poliție angajați din sursă externă, repartizați IPJ Satu Mare.

20170119_101603Poliţiştii au fost încadraţi ca urmare a promovării examenului organizat în cursul lunii noiembrie 2016 pentru ocuparea funcţiilor din sursă externă la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare.

Ceremonialul a început cu intonarea imnului de stat al României, după care în prezenţa conducerii manageriale a poliţiei sătmărene și a reprezentanților organizațiilor sindicale și profesionale, agenţii de poliţie au jurat să respecte Constituţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, să aplice în mod corect şi fără părtinire legile ţării, să îndeplinească cu răspundere şi bună credinţă îndatoririle ce le revin potrivit funcţiei şi să păstreze secretul profesional.

20170119_100527Evenimentul a continuat cu citirea mesajulul inspectorului general al Poliţiei Române, de către domnul comisar șef de poliție Haniș Alin, împuternicit şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare:

„Astăzi este o zi importantă pentru dumneavoastră, ziua depunerii Jurământului de Credință, primul pas spre asumarea de responsabilități, în numele societăţii, pentru a-i apăra valorile materiale şi spirituale.

De astăzi, sunteți parte a unei instituţii fundamentale a statului român, respectată şi apreciată de către cetăţeni şi, de aceea, toți avem multe așteptări de la dumneavoastră, pornind de la atitudine, comportament şi mod de acţiune.

DSCN8752Vă asigur că în Poliția Română veți găsi oameni profesioniști alături de care să formaţi o adevărată echipă, de la care veți avea ce învăța și de la care veți afla în fiecare zi că doar prin integritate, fermitate şi promptitudine, veţi câştiga respectul comunităţii.

Nu va fi uşor, nu va fi lipsit de riscuri, însă, dacă v-aţi ales cu convingere această profesie, sunt sigur că vă veți ridica la cerințele noilor locuri de muncă, astfel încât, Poliţia Română să continue să fie un partener de încredere.

În această zi atât de importantă, vă urez succes în cariera pe care ați ales-o și vă felicit cu ocazia depunerii Jurământului de Credință!”.

DSCN8784De asemenea, comisarul șef de poliție Alin Haniş le-a urat în numele său personal, multă putere de muncă şi cât mai multe satisfacţii în profesia pe care şi-au ales-o.

Cei 48 de agenți de poliție și-au început activitatea la data de 16 ianuarie a.c., iar începând cu 06 februarie a.c. vor lua parte la un curs intensiv de pregătire teoretică și practică, cu o durată de trei luni, la unităţile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne.

După absolvirea acestui curs, tinerii agenți se vor alătura polițiștilor mai experimentați la structurile unde au fost repartizați, sub îndrumarea cărora vor desfășura activități.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 19, 2017. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *