Tânărul poet Bogdan Crivăț și-a lansat la Muzeul Județean volumul de debut, ”Bocetul șamanului”

Într-un cadru cu un decor sugestiv și adecvat, realizat de artista Mihaela Pastor, în sala mare a Muzeului Județean Satu Mare, a avut loc lansarea volumului de debut cu poeme al tânărului Bogdan Crivăț, volum apărut la Editura Ecou Transilvan Cluj-Napoca.

La lansare au participat poeți și scriitori și un numeros public iubitor de literatură: Kereskényi Sándor, Loredana Știrbu, Robert Laszlo, Curpaș Teodor, Nadia Baciu, directorul Editurii ”Ecou Transilvan” la care a apărut cartea, Vasile Conioși Mesteșanu, Gheorghe Chereji, Ana Cicio, Dana Criste, Maria Țiproc, Balogh Francisc Edmund, Vasile Koter, Florin Leșcău, Sergiu Gliga și mulți alții. Evenimentul a fost moderat de către directorul Muzeului Județean, Felician Pop.

Luând cuvântul, criticul literar Kereskényi Sándor, a spus următoarele: ”Avem în față o carte foarte frumoasă și foarte valoroasă. Face cinste editurii și autorului. În opera tinerilor poeți apar și impulsuri subiective, care dau uneori într-un delir ce perturbă ordinea, grandomania cotidiană, până la recunoașterea vinovăției colective. Apoi, visele creatorului apare ca salvator al lumii bolnave.

Poetul este unul al revendicărilor pe care le promovează într-o magie a metamorfozării și are autentice fragmente de artă poetică”. Kereskényi Sándor a subliniat calitatea de magistru al lui Felician Pop, pentru pleiada de poeți tineri pe care îi descoperă și le face cadou iubitorilor de artă, în fiecare an un nou poet și un nou debut.
Directorul Editurii ”Ecou Transilvan”, Nadia Baciu a spus că în noul volum: ”găsim un suflet zbuciumat, cu trăirile și viața lui, cu supărare și suferință care îl marchează. Autorul și-a creat o lume a sa, care se îndreaptă spre o lumină cu raze împrăștiate, aducând ceva nou în lumea poeziei”. Nadia Baciu l-a felicitat pe tânărul poet și și-a manifestat satisfacția că editura pe care o conduce, poate contribui și în viitor la lansarea unor noi talente.

Profesorul Curpaș Teodor a spus că: ”Este un mare noroc că îl avem pe Felician Pop, care se ocupă de cultură mai mult decât unele instituții abilitate. Bogdan Crivăț este un tânăr plin de talent, apreciat, lângă care astăzi sunt o mulțime de oameni valoroși și care au vorbit elogios la adresa cărții de poeme lansate. Recomand celor ce lucrează în învățământ să fie mai atenți și mai receptivi la tinerii condeieri, care trebuie sprijiniți și îndrumați. Sunt convins că ce s-a întâmplat astăzi aici va fi subiect de discuție, iar aprecierea directorului editurii prezente aici, ca și la toate celelalte lansări ne onorează”, a spus profesorul Teodor Curpaș.

A mai vorbit directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Robert Laszlo, care a spus: ”Talentul nu așteaptă numărul anilor iar Bogdan nu aparține nici unui curent literar”. Cuvinte de apreciere au mai rostit profesorul Vasile Conioși Mesteșan, Sergiu Gliga, Felician Pop, Criste Dana, care i-a dăruit un set de pensule, Bogdan fiind elev la Liceul de Artă ”Aurel Popp”.

La finalul evenimentului, tânărul autor Bogdan Crivăț a mulțumit tuturor celor care l-au sprijinit și-l sprijină pe drumul devenirii lui ca poet.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 8, 2017. Filed under Cultură-Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *