Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă reia Proiectul „Salvator din pasiune”

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă anunță reluarea Proiectului „Salvator din pasiune”, demarat în anul trecut, prin care se lansează semenilor o provocare, aceea de a deveni voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din România. Demersul instituţiei are la bază beneficiile activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităților pe timpul situațiilor de urgență, dar și pentru prevenirea lor.

După parcurgerea unor programe de pregătire, activităţile derulate alături de efectivele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” al Județului Satu Mare vor consta în participarea la misiunile de intervenție, utilizarea noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acţiunile de ajutor umanitar şi în cele de popularizare a mesajului preventiv.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori sunt următoarele:

-vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;
-apt din punct de vedere medical;
-să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiuni lor cu intenţie;
-să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

Dosarul candidatului trebuie să conţină: cererea de înscriere, certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani), copie după actul de identitate, avizul psihologic, actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare, adeverinţa medicală şi acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

Detalii suplimentare legate de activitatea de voluntariat pot fi obţinute accesând site-ul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă www.igsu.ro, www.isusatumare.ro.

Responsabil din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” al Județului Satu Mare este plt. maj. Mut Felician, care poate fi contactat la numărul de telefon: 0261.711212, int. 27224 sau la birou la adresa: Str. Gabriel Georgescu nr. 30, municipiul Satu Mare.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 10, 2017. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *