Peste 100 de jandarmi sătmăreni, angrenaţi în misiuni de asigurare a ordinii publice în acest weekend

În perioada 10 – 12 februarie, peste 100 de jandarmi vor executa misiuni de asigurarea şi menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică atât în municipiul Satu Mare, cât şi în localităţile Carei, Negreşti şi Tăşnad, şi în zona de competenţă a acestora. Pentru păstrarea unui climat de siguranţă, patrulele Jandarmeriei vor fi prezente în mijlocul cetăţenilor 24 de ore din 24, prin misiunile executate urmărindu-se soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite de la aceştia.

Jandarmii sătmăreni vor desfăşura individual, dar şi în cooperare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare o serie de misiuni de asigurare a ordinii şi liniştii publice pentru prevenirea infracţionalităţii şi stabilirea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

Echipajele de jandarmi vor acţiona cu preponderenţă pentru prevenirea apariţiei unor incidente sau stări tensionate, dar şi pentru depistarea persoanelor care săvârşesc fapte contravenţionale sau penale, în vederea asigurării unui climat optim de ordine şi siguranţă pentru cetăţeni.

În contextul unor posibile adunări publice, patrulele de ordine şi siguranţă publică vor fi prezente atât în mediul urban cât şi în mediul rural asigurând liniştea cetăţenilor pe parcursul acestor manifestări.

Cu acest prilej, Jandarmeria recomandă cetăţenilor să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale (genţi, poşete, bagaje etc.), să îşi asigure încuietorile portierelor la autoturisme, să nu poarte obiecte de valoare care pot atrage atenţia persoanelor cu intenţii dubioase şi sfătuieşte cetăţenii care vor participa la aceste manifestări:

-să respecte regulile stabilite de organizatori;
-să evite consumul excesiv de alcool, întrucât acesta este factorul favorizant şi declanşator al multor fapte de natură contravenţională sau penală;
-să nu depăşească limitele decenţei socio-morale în manifestările comportamentale;
-să acorde sprijin forţelor de ordine pentru îndeplinirea sarcinilor de menţinere a ordinii publice;
-să ţină cont că manifestările obscene contrar bunelor moravuri sunt sancţionate de lege.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 10, 2017. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.