Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu va efectua luni o vizită oficială la Budapesta

Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, va efectua luni, 27 februarie 2017, o vizită oficială la Budapesta, la invitaţia omologului său ungar, Péter Szijjártó.

Programul vizitei cuprinde consultări cu șeful diplomației ungare, o întrevedere cu primul-ministru ungar, Viktor Orban, și susținerea unei alocuțiuni, în premieră pentru un ministru român, la reuniunea anuală a diplomaţiei ungare. Totodată, ministrul Teodor Meleșcanu va avea o întrevedere cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Ungaria.

În cadrul discuțiilor, ministrul afacerilor externe va susține importanța intensificării dialogului politico-diplomatic, pe teme de interes comun, precum și dinamizarea cooperării economice – fiecare dintre cele două state fiind pentru celălalt unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali, a cooperării sectoriale în baza proiectelor în curs de derulare, îndeosebi în domenii precum energia sau infrastructura, cât  și identificarea de noi oportunități de cooperare. Va fi abordată, de asemenea, și problematica protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale.

Agenda de discuţii va include și subiecte privind problematica europeană, regională şi internaţională.

Cu prilejul discuţiilor cu reprezentanții comunității românești, vor fi discutate preocupările românilor din Ungaria pentru menţinerea identităţii etnice, culturale, religioase şi lingvistice ale acestora, precum şi modalităţile de sprijin de către statul român.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 24, 2017. Filed under Politică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *