Festivalul concurs de folclor ”Rozmarin în colţu’ mesii” a ajuns la cea de-a IV-a ediție

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare cu sprijinul Consiliul Judeţean Satu Mare și în parteneriat cu Primăria Comunei Medieşu Aurit, organizează în data de 12 martie 2017, cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Concurs de Folclor pentru solişti vocali ”Rozmarin în colţu’ mesii”.

Concursul îşi propune valorificarea, popularizarea cântecului şi portului popular românesc autentic, descoperirea de noi talente în interpretarea cântecului popular românesc, readucerea costumului popular la valoarea sa adevărată.

Comuna Medieșu Aurit, vechi centru istoric și cultural al Sătmarului, este așezată pe malul drept al Someșului. Aflat la confluența dintre cele două mari zone folclorice ale județului, Oașul, respectiv Codrul, Medieșul a fost în permanență, un spațiu privilegiat în care s-au păstrat tradițiile și cântecele populare.

Unul dintre aceste frumoase cântece se regăsește în repertoriul marelui artist Nicolae Sabău care a cules melodia ”Rozmarin în colțu’ mesii“ din localitatea Medieșu Aurit, în cinstea căruia se organizează acest festival.

În cadrul galei laureaților vor evolua: Marcela Latiș, Ansamblul „Tulnicul”, Corul Medieșana, Ansamblul Județului Satu Mare „Doruri Sătmărene”, Nicolae Sabău, Petrică Mureșan, Alexandru Pugna și Veta Biriș. Prezintă, interpreta de muzică populară, Vlăduța Lupău.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 9, 2017. Filed under Cultură-Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *