La Colegiul Național ”Doamna Stanca” a avut loc Gala de Premiere a Concursului de reportaje ”Iosif Țiproc”, ediția a V-a

Vineri, 10 martie, la Colegiul Național ”Doamna Stanca” din Satu Mare a avut loc Gala de Premiere a Concursului de Reportaje ”Iosif Țiproc”, ediția a V-a. Evenimentul a fost organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, Asociația Scriitorilor de Nord Vest Satu Mare și Cenaclul ”Cronograf”. Au fost prezente soția și fiica jurnalistului Iosif Țiproc, Mariana Țiproc și Manuela Breban.

Moderatoarea evenimentului a fost scriitoarea Loredana Știrbu, președinta Cenaclului ”Cronograf”. Juriul care a evaluat reportajele sosite pentru concurs a fost format din Mihai Sălceanu, președintele juriului, poetul Gheorghe Cormoș, profesorul Teodor Curpaș și Rodica Pop. Un cuvânt de salut la adresa celor prezenți a fost rostită de către directoarea Colegiului Național ”Doamna Stanca”, Anna Maria Marușca, care i-a felicitat pe toți elevii participanți la concurs și pe profesorii lor îndrumători.

A mai luat cuvântul directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Robert Laszlo. El a spus că revine cu mare plăcere la acest colegiu național, al cărui elev a fost. Personal se bucură că acest concurs are continuitate, an de an la el participă tot mai mulți elevi. Anul acesta au fost trimise pentru concurs 50 de lucrări, practic din tot județul. Robert Laszlo a mulțumit conducerii colegiului pentru parteneriatul prin care are lor derularea concursului.

Viceprimarul municipiului Satu Mare, Doina Feher a lăudat acest colegiu național pentru faptul că an de an sprijină desfășurarea acestui concurs, de asemenea, a mulțumit tuturor pentru munca depusă în direcția promovării unui concurs care cinstește memoria unui jurnalist de excepție care a fost Iosif Țiproc.

Despre începuturile acestui concurs a vorbit directorul Muzeului Județean Satu Mare, Felician Pop. Acesta a vorbit despre personalitatea lui Iosif Țiproc, care a fost un jurnalist model, un foarte bun prieten, care și-a făcut meseria cu multă conștiinciozitate. A lăsat reportaje memorabile și mai multe cărți. A onorat meseria de jurnalist în cel mai înalt grad. A manifestat multă iubire și înțelegere față de oameni. Iosif Țiproc a încetat din viață în 13 septembrie 2010.

Despre concurs și modul de jurizare, conform regulamentului, a vorbit Mihai Sălceanu. Despre Iosif Țiproc a spus că a avut un mare talent în conceperea reportajelor, a știut să facă și dintr-un om simplu un erou de reportaj. Personal apreciază în primul rând cuvintele frumoase scrise de concurenți la adresa eroilor lor de reportaje.

Au fost premiați:

Marele premiu: Teodora Tincu, de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, Premiul I: Cătălin Pop de la Liceul Teoretic Carei, Premiul II: Amelia Meseșan de la Liceul Teoretic Carei, Premiul III: Adela Pal de la Colegiul Național ”Ioan Slavici”, Premiul Cenaclului ”Cronograf”: Georgia Patricia Lăpușan de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, Premiul Asociației Scriitorilor din Nord Vest: Dana Cătălina Gergely de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”.

Mențiuni: Anca Torz de la Colegiul Economic ”Gheorghe Dragoș”, Alina Nemeș de la Liceul Tehnologic Turț, Diana Elena Ester de la Colegiul Național ”Doamna Stanca”, Premiile familiei Țiproc: Gabriela Bilț de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Diana Feher de la Colegiul Național ”Doamna Stanca”.

La succesul galei și-au adus contribuția tinerii artiști membri ai Ansamblului Județean Satu Mare ”Doruri Sătmărene” și interpreta Raluca Dumitru.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 11, 2017. Filed under Cultură-Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *