Proiectul educațional de voluntariat ”Ceva dulce pentru tine” al Școlii Gimnaziale Tășnad, la final

În perioada 13-24 martie, la Școala Gimnazială Tășnad s-a derulat prima ediție a proiectului educațional de voluntariat ”Ceva dulce pentru tine”.

Așa cum și-au propus inițiatorii acestui proiect, s-a reușit atingerea scopului propus, acela de a aduna o cantitate cât mai mare de dulciuri, pentru a le împărți copiilor defavorizați de soartă din trei centre diferite: ”Casa Mihaela” din Tășnad, Fundația ”Sfântul Francisc” din Deva și Asociația ”Pro Vita” din Valea Plopului din județul Prahova.

Aici e vorba de un pas mare pe care tășnădenii l-au făcut ca și comunitate. Au dovedit că, prin bună organizare, muncă, consecvență, unitate și dăruire, putem împlini orice vis. Pe această cale, realizatorii proiectului mulțumesc tuturor pentru contribuția adusă și pentru implicare.

Echipa de proiect a fost formată din directorul Maier Florin, directorul adjunct Gall Justina, prof inv. primar Sipos Zsofia, profesorii Mustea Andaluzia, Marcu Ramona, Bulgărean Simona, Hoble Laura, Merk Erika, Veronica Buzgău și Sabou Daniela.

Cantitatea de dulciuri adunată (1.176 bucăți) a fost donată in cursul zilei de de miercuri, 29 martie celor trei centre mai sus-menționate.

Prof. Andaluzia Mustea

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 29, 2017. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *