Îmbunătățirea supravegherii video în localitățile județului, una din preocupările A.T.O.P.

În data de 30 martie, începând cu ora 11.00, în sala de ședințe a Primăriei orașului Negrești-Oaș s-a desfășurat ședința ordinară a Autorității Teritoriale de Ordine Publică Satu Mare, care conform tradiției membrii ei se deplasează pe rând în orașele județului, pentru analizarea de la fața locului a activității desfășurate de organele de conducere locale, în colaborare cu celelalte instituții ale statului, în slujba cetățeanului, a asigurării pentru acesta a unui climat de ordine și siguranță.

Ședința a fost condusă de președintele A.T.O.P. Satu Mare, Andrei Veron, alături de care au participat subprefectul Altfatter Tamás, primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, împreună cu șefii I.P.J. Satu Mare, I.J.J. Satu Mare, primari și șefi de post din comunele învecinate.

La ordinea de zi a fost dezbaterea privind modul în care se implică primăriile în asigurarea climatului de siguranță a cetățenilor, relație dintre primărie și poliție, și situația din punctulul de vedere al Inspectoratului pentru Situații de Urgență a instituțiilor de învățământ.

Au prezentat informări primarii și șefii de post din localitățile: Negrești-Oaș, Batarci, Bixad, Călinești-Oaș, Cămârzana, Certeze, Gherța Mică, Halmeu, Orașu Nou, Porumbești, Racșa, Tarna Mare, Târșolț, Turț, Turulung și Vama.

Din discuțiile purtate a reieșit că există o bună colaborare între primării și posturile de poliție. Așa cum s-a afirmat, camerele video sunt de mare folos pentru toți, pentru monitorizarea principalelor obiective și zone. În majoritatea cazurilor, vorbitorii au afirmat că supravegherea video este deficitară și ar fi nevoie de suplimentarea numărului de camere de supraveghere. La Cămârzana, care este pe graniță, se dorește monitorizarea numerelor de înmatriculare a autovehiculelor ce trec prin comună. Primarul comunei Tarna Mare, Maria Sobiuș a solicitat trecerea clădirilor aparținătoare Ministerului Afacerilor Interne în administrarea primăriei pentru a le putea asigura întreținerea. În comuna Turț nu s-a realizat actualizarea numerelor caselor și denumirea străzilor, ca urmare mașinile de intervenție pentru orice situație de urgență sunt în dificultate, nu găsesc adresele.

S-a mai făcut referire la faptul că nu este suficientă cantitatea de lemne de foc alocată populației din zonă; mai există posturi de poliție cu schemă de funcțiuni incompletă; la Orașu Nou s-a propus realizarea unui sens giratoriu la intersecția cu drumul spre Baia Mare.

Urmează să se implementeze un sistem unitar, cu dispecerat al sistemelor video din comune, care va putea să dirijeze prompt forțele de ordine acolo unde este nevoie, în colaborare cu I.P.J. și  I.J.J.

Recent I.P.J. a angajat peste 100 de agenți cu care o parte din problemele ridicate de cei prezenți vor fi rezolvate.

Subprefectul Altfatter Tamas a asigurat că Instituția Prefectului Județului Satu Mare va acorda sprijin pentru rezolvarea tuturor acestor probleme. Solicitările pentru suplimentarea camerelor video să se facă către A.T.O.P. din cadrul Consiliului Județean Satu Mare, care le va repartiza unitar tuturor celor care au nevoie.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 30, 2017. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *