Serviciul Judeţean de Ambulanţă Satu Mare a avut 462 de solicitări în perioada Sărbătorilor Pascale

În perioada Sărbătorilor Pascale, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Satu Mare a intervenit la 462 de solicitări din care 381 pentru urgenţe medico-chirurgicale.

Dintre afecţiunile care pot fi asociate cu excesul de mâncare şi alcool, specifice sărbătorilor, putem menţiona intervenţia la 20 cazuri la care s-a solicitat ambulanţa pentru dureri abdominale (colică biliară, gastrită acută, enterocolită, pancreatită,), 11 cazuri de ebrietate şi patru agresiuni.

Vineri, 14 aprilie la ora 13.38, o ambulanţă din Carei, care efectua transferul unei gravide de la Spitalul din Carei la Spitalul Judeţean Satu Mare şi care se afla între localitatea Doba şi Decebal, a fost redirecţionată la Doba la un copil de cinci ani, inconştient. Echipajul a găsit copilul în stop cardiorespirator, se pare strangulat cu şnurul de la hanorac în timp ce se juca pe un topogan. Medicii au iniţiat manevrele de resuscitare imediat (protezare de cale aeriană, compresii toracice, monitorizare, linie venoasă) şi au predat cazul echipajului de terapie intensivă mobilă, alertat şi trimis de către dispecerat la acelaşi caz.

Sâmbătă, 15 aprilie, la ora 18.08, dispeceratul a fost solicitat prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, pentru a trimite rapid o ambulanţă în Carei, la o fetiţă de 15 ani care a căzut cu bicicleta, iar frâna de pe ghidon i-a penetrat abdomenul. S- au deplasat şi echipaje SMURD şi de ambulanţă. Ghidonul a fost tăiat cu grijă de pompieri pentru ca bucata metalică din frână să nu fie mobilizată sau extrasă. Fetiţa prezenta funcţii vitale în limite normale, era conştientă şi a fost transportată pentru extragerea corpului străin la o secţie de chirurgie.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 18, 2017. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *