Adrian Albu şi-a lansat candidatura la funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene PNL Satu Mare

Miercuri, 19 aprilie, la sediul Organizaţiei Judeţene a PNL Satu Mare, în prezenţa unui număr mare de susţinători, viceprimarul municipiului Satu Mare, Adrian Albu şi-a lansat candidatura pentru funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene PNL Satu Mare. Au mai fost prezenţi deputatul Romeo Nicoară, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Ioan Rus, viceprimarul municipiului Satu Mare, Doina Feher, primarul oraşului Tăşnad, Grieb Csaba, primarul oraşului Ardud, Ovidiu Duma, primarul comunei Târşolţ, Grigore Pop, preşedintele Organizaţiei PNL din Homoroade, Vasile Tătăran, primarul comunei Tarna Mare, Monica Sobiuş, preşedinţi de organizaţii ale PNL din Carei, Turţ, Vama, Tarna Mare, precum şi consilieri locali din partea PNL.

Preşedintele actual al Organizaţiei Judeţene PNL Satu Mare, Ioan Rus, a prezentat faptul că Adrian Albu este candidatul sprijinit de cei prezenţi şi nu numai, pentru funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PNL pentru următorii patru ani. Hotărârea va fi luată în conferinţa judeţeană a organizaţiei, care va avea loc în 28 aprilie de la ora 16.00 în sala Filarmonicii „Dinu Lipatti”. „Adrian Albu este candidatul nostru la conducerea Organizaţiei Judeţene a PNL, fiind rodul unei hotărâri a majorităţii aleşilor locali şi judeţeni, este o decizie bună pentru conducerea PNL la Satu Mare în următorii patru ani, pentru relansarea partidului, Mă bucur pentru această hotărâre, şi eu făcând parte din această echipă”.

În cuvântul său, Adrian Albu a spus că „A fost un proces mai lung pentru această decizie, eu fiind considerat printre altele cea mai ponderată persoană pentru conducerea partidului. Ne dorim o organizaţie puternică, în care toţi să aibă un loc. Vă promitem că ne vom folosi toată energia şi capacitatea noastră în slujba sătmărenilor. Este o etapă nouă şi îmi doresc să fac parte dintr-un partid şi o organizaţie puternică. Anunţ pe această cale că în data de 28 aprilie de la ora 16.00, în sala Filarmonicii, se vor desfăşura alegerile pentru conducerea Organizaţiei Judeţene PNL Satu Mare”.

 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 19, 2017. Filed under Politică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *