Polițiștii rutieri sătmăreni au aplicat ieri sancțiuni contravenționale în valoare de 12.000 lei

În cursul zilei de ieri, 19.04.2017. poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare, au acţionat pentru prevenirea accidentelor rutiere şi pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regulile de circulaţie pe drumurile publice. Pentru neregulile depistate în trafic poliţiştii au aplicat 84 sancţiuni contravenţionale. Valoarea amenzilor aplicate depăşeşte suma de 12 000 de lei.

Ca măsură complementară poliţiştii au reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 7 permise de conducere. În același context au fost întocmite două dosare penale, pentru infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.

Astfel, în jurul orei 01:00, un bărbat de 33 de ani din Satu Mare,  a fost identificat la volanul unui autoturism care avea aplicate numere de înmatriculare străine, pe strada Gabriel Georgescu din municipiu. După verificările efectuate, polițiștii au constatat că plăcuțele cu numărul de înmatriculare montate pe autoturism, nu aparțin de drept acestuia. S-a mai stabilit că cel de la volan nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, iar în urma testării alcoolscop, aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la unitatea de primiri urgențe pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.

Pe numele conducătorului auto a fost deschis un dosar penal în care este cercetat pentru cele trei infracțiuni la regimul rutier comise.

Tot în data de 19.04.2017, în jurul orei 05:30, polițiștii rutieri sătmăreni au oprit pentru control în trafic în Piața Libertății, un autoturism condus de un tânăr conducător auto, de 22 de ani, din comuna Batarci, care, inițial a încercat să inducă  în eroare polițiștii cu privire la datele personale.

După identificare, s-a stabilit că tânărul nu deținea permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, iar în urma testării alcoolscop, aparatul etilotest a indicat pentru acesta o concentrație alcoolică de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz s-a întocmit dosar penal.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 20, 2017. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *