Transportatorii sătmăreni cer deschiderea cel puțin a încă a unui punct de control comun

Vineri, 21.04.2017, de la ora 13.30, în cabinetul prefectului judeţului Satu Mare, Darius Filip a avut loc o întâlnire cu o delegaţie a reprezentanţilor organizaţiilor patronale ale transportatorilor din judeţele Satu Mare şi Maramureş. La întâlnirea la care a participat şi subprefectul Altfatter Tamas au fost prezenţi nouă reprezentanţi ai transportatorilor.

Scopul declarat al delegaţiei a fost acela de a-şi exprima nemulţumirea legată de timpii de traversare a frontierei spre Ungaria de către autocamioane, prin Punctul de Trecere a Frontierei Petea. Perioada de aşteptare este considerată inacceptabilă şi având repercursiuni grave, atât financiare cât şi de imagine, atât asupra activităţii economice a companiilor de transport cât şi a partenerilor comerciali, prin blocarea ciclurilor de producţie urmare a neaprovizionării cu materii prime şi materiale.

În opinia transportatorilor soluţia care ar rezolva rapid această problemă ar fi deschiderea a cel puţin încă unui punct de control comun pe sensul de ieşire din ţară, având în vedere că în acest moment controlul de frontieră al automarfarelor care ies din România se efectuează în comun cu autorităţile maghiare, pe o singură arteră.

Prefectul Darius Filip a transmis autorităţilor centrale o informare în scris despre situaţia prezentată de către delegaţia transportatorilor, declarând că va depune toate eforturile în vederea deblocării situaţiei din Petea.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 21, 2017. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *