Cea de-a 61-a ediţie a Sâmbrei Oilor va avea loc duminică pe dealul de la Huta Certeze

Prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip şi reprezentanţii principalelor instituţii implicate în organizarea ediţiei din acest an a Sâmbrei Oilor s-au întâlnit miercuri, 3 mai 2017, de la ora 12.00, pe dealul de la Huta Certeze.

Întâlnirea de lucru s-a desfăşurat în teren tocmai pentru a verifica dacă pregătirile la faţa locului au intrat în linie dreaptă.

Aflată la cea de-a 61-a ediţie, tradiţionala sărbătoare câmpenească Sâmbra Oilor este o manifestare ce constituie expresia unei realităţi existente încă în satele din Ţara Oaşului precum şi în alte zone ale ţării, prilejuită de urcarea oilor la munte, la începutul verii.

După momentul măsurişului şi îndeplinirea unor ritualuri menite să apere stâna şi ciobanii de forţele malefice, Sâmbra se încheie cu o serbare pastorală căreia cântecul, dansul şi portul popular autentic îi dau o strălucire cu totul deosebită.

În acest an, Sâmbra Oilor va avea loc duminică, 7 mai 2017, de la ora 12.00.

Sătmărenii, dar şi cetăţenii din judeţele învecinate sunt aşteptaţi să participe în număr cât mai mare la acest eveniment.

Programul complet al Sâmbrei:

Cea mai mare serbare câmpenească din județ, ”Sâmbra Oilor”, la cea de-a 61-a ediție

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 3, 2017. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *