9 mai – Ziua Independenţei de Stat a României va fi sărbătorită marți la Satu Mare

În organizarea Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean, Primăriei Municipiului Satu Mare şi a Garnizoanei Satu Mare, marți, 9 mai 2016, ora 11.00, la Monumentul Ostaşului Român din municipiul Satu Mare, se vor desfăşura manifestări dedicate Zilei Independenţei, Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al II-lea Război Mondial şi Zilei Uniunii Europene.

Ceremonialul militar de la Monumentul Ostaşului Român va debuta cu intonarea imnului naţional şi va continua cu parastas şi alocuţiuni referitoare la semnificaţia zilei de 9 mai. Vor urma depuneri de coroane şi în final defilarea gărzii de onoare.

La manifestare sunt invitaţi cetăţenii judeţului Satu Mare, reprezentanţii instituţiilor publice deconcentrate, ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne, ai Ministerului Apărării Naţionale, reprezentanţii asociaţiilor şi organizaţiilor, respectiv reprezentanţii partidelor politice.

De menţionat că se vor depune coroane de flori de către autoritățile publice locale și la monumentul din Cimitirul Eroilor din municipiul Satu Mare, 9 mai – orele 10.00, înaintea ceremonialului de la Monumentul Ostașului Român.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 5, 2017. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *