Infracţiuni constatate de polițiști la sfârșitul săptămânii la regimul circulaţiei pe drumurile publice

În data de 20.05.2017, în jurul orei 09:30, un conducător auto de 27 de ani din Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism pe b-dul Lucian Blaga, a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Cu ocazia verificărilor efectuate la faţa locului de poliţiştii rutieri, s-a constatat că acesta nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. I s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Polițiștii Secției Rurale Beltiug aflaţi în sericiul de patrulare împreună cu cei din cadrul Poliţiei Oraş Ardud, au oprit pentru control în data de 21.05.2017, ora 00.30, un autoturism care circula pe drumul de legătură dintre Mădăras şi Gelu.

La volan a fost identificat un bărbat de 38 ani, din Terebeşti, care în urma testării alcoolscop, s-a stabilit că avea o concentraţie alcoolică de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel de la volan a fost condus la UPU Satu Mare, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauza a fost întocmit dosar penal conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

La data de 21.05.2017, ora 00:15, patrula mixtă   de siguranță publică a oraşului Tăşnad , formată dintr-un lucrător de poliție și un jandarm din cadrul I.J.J. Satu Mare, G.S.I Tășnad, în timpul activității de patrulare în cartierul Nicolae Iorga, au oprit pentru control un moped care circula prin cartier. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că mopedistul, un tânăr de 17 ani din localitate, nu deţinea permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, motiv pentru care i s-a întocmit dosar penal.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 22, 2017. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *