Loturile naționale de Fizică ale României și Ungariei, primite la Primăria Satu Mare

Având în vedere că în perioada 30 mai – 2 iunie 2017, la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Satu Mare se va organiza cea de-a XX-a ediție a Concursului Bilateral de Fizică România – Ungaria, marți, 30 mai, primarului municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Pataki Csaba alături de inpectorul şcolar general, Călin Durla, le-au urat “Bun venit!” elevilor care compun cele două Loturi Naţionale de Fizică. Aceştia au fost primiţi în sala de şedinţe a Primăriei municipiului Satu Mare unde au avut loc prezentările oficiale şi luările de cuvânt.

“Ne face o deosebită plăcere faptul că în această perioadă municipiul găzduieşte acest concurs care aduce la Satu Mare cele două Loturi Naţionale de Fizică. Noi ne dorim să sprijinim excelenţa, lucru demonstrat de faptul că am înfinţat Centrul de Excelenţă, la propunerea domnului profesor Viorel Solschi. Vă doresc succes nu doar la competiţia care se va desfăşura începând de mâine, cât şi celelalte competiţii la care veţi participa! Şedere plăcută la Satu Mare şi vă aşteptăm să vă reîntoarceţi ori de câte ori veţi avea ocazia!“ , a spus primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor.

Pe de altă parte, delegaţia din Ungaria a ţinut să mulţumească gazdelor pentru primirea călduroasă şi pentru sprijinul acordat în organizarea acestui concurs la Satu Mare.

“Vă mulţumim pentru invitaţie şi pentru această primire prietenească. Vreau să vă mărturisesc că nu este uşor să organizezi un astfel de concurs, dar faptul că am ajuns anul acesta la cea de-a XX-a ediţie este deja un lucru deosebit care spune multe despre relaţia strânsă pe care o avem cu România. Această relaţie a fost construită în timp pentru că elevii din Lotul Naţional se schimbă, ideile lor se schimbă, dar noi care conducem echipele am rămas aceiaşi, iar între noi s-au legat frumoase prietenii. Consider că această competiţie este o pregătire bună pe care elevii o fac înainte de Olimpiada Internaţională de Fizică, iar în urma probelor care vor avea loc la Satu Mare ne vom putea da seama cine va câştiga anul acesta medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Fizică. Urez succes elevilor şi le transmit că deja mă gândesc la probleme care le vor primi la proba teoretică de mâine”, a subliniat profesorul Honuek Gyula, coordonatorul Lotului Naţional al Ungariei.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 30, 2017. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *