Preotul greco-catolic memorandist Antoniu Băliban, un veac și jumătate de la naștere

Joi, 8 iunie 2017, în Sala Multimedia a Bibliotecii Județene Satu Mare a avut loc marcarea a 150 de ani de la nașterea preotului greco-catolic și a cărturarului Antoniu Băliban. La eveniment au participat din partea instituției gazdă directorul Bibliotecii Județene, Lacrima Istrăuan, dr. Viorel Câmpean, drd. Marta Cordea, numeroși oameni de cultură, poeți, scriitori, profesori, jurnaliști.

Despre viața și activitatea lui Antoniu Băliban a vorbit dr. Viorel Câmpean. Pe holul bibliotecii pe mai multe panouri a fost prezentată o expoziție ce a cuprins fotografii și documente privind viața și activitatea cărturarului Antoniu Băliban. El a văzut lumina zilei în localitatea Cig, în familia păstorului de vite Ilie Băliban. A studiat la Satu Mare, la Gimnaziul catolic regesc, azi Colegiul Național ~Doamna Stanca”, unde l-a avut ca profesor pe dr. Vasile Lucaciu. Clasele liceale le-a terminat la Beiuș urmând apoi Seminarul teologic din Gherla.

În anul 1891 s-a căsătorit cu Terezia Bran din Unimăt. După hirotonire a slujit în această localitate apoi la Acâș. Antoniu Băliban a făcut parte din delegația numeroasă de români, care în 1892 s-a deplasat la Viena pentru a înmâna Memorandumul românilor. A fost prezent și la procesul de la Cluj, intentat de către autoritățile dualiste grupului de memorandiști, și la alte procese, în calitate de reporter al gazetelor românești.

Între anii 1902-1915 a slujit la Băsești, fiind în același timp și secretarul marelui patriot român George Pop de Băsești. A activat cu însuflețire și în cadrul Despărțământului Șimleu al ”Astrei”. Doi dintre fiii lui, Virgil și Teofil, au devenit preoți. Virgil a participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, desemnat ca delegat al locuitorilor din Unimăt. A avut un sfârșit tragic, decedând în închisoarea de la Aiud, în vremea dictaturii comuniste.

Un alt domeniu de interes al cărturarului Antoniu Băliban a fost folclorul. Despre creațiile folclorice  a scris în ”Gutinul” din Baia Mare și ”Gazeta Transilvaniei”. A colaborat la ”Amicul familiei”, publicație în care a scris laudativ la adresa lui Mihai Eminescu. Înainte de pensionare a funcționat ca paroh și protopop la Marghita.

Antoniu Băliban a trecut la cele veșnice la 27 octombrie 1947 și a fost înmormântat, potrivit voinței sale, la Băsești, alături de marele lui mentor George Pop de Băsești. Explicațiile date pe marginea fotografiilor și documentele privind viața și activitatea marelui patriot român au fost urmărite cu mult interes de către cei prezenți. Din sală a mai luat cuvântul dr. Viorel Ciubotă, care a adus completări inedite la viața și activitatea lui Antoniu Băliban.

Prof. Carol C. Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iunie 9, 2017. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.