La Tășnad a avut loc cea de-a XIX-a ediție a Festivalului ”Dragu-mi-i cântu și jocu”

În organizarea Primăriei și Consiliului Local al orașului Tășnad, Casa de Cultură Tășnad împreună cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare și Asociația ”Muguri de vis” a avut loc ediția a XIX-a a Festivalului Interjudețean de Folclor ”Dragu-mi-i cântu și jocu”, duminică 18 iunie la sala Unirea din Tășnad.

A onorat cu prezența la acest eveniment directorul cabinetului Instituției Prefectului Județul Satu Mare, Cecilia Marinescu, alături de viceprimarul orașului Tășnad, Kiskasza Barna Balázs, consilieri, directori de instituții, un numeros public.

S-au înscris în concurs un număr impresionant de mare de artiști, ansambluri și formații de dansuri: Formația de dansuri ”Flori de codru” de la Grădinița cu program prelungit Tășnad, instructor Nicoleta Foldes, Ansamblul folcloric ”Ceatăra” din Carei, instructor Adrian Pasca, Ansamblul folcloric ”Coconii Maramureșului” instructor Sabău Adrian, Ansamblul folcloric ”Oașul” din Negrești-Oaș, instructor Maria Tripon, Formația de dansuri ”Mugurașii” din Giorocuta, instructor Ana Peleskei, Ansamblul folcloric ”Poienița Codrului” din Cehu Silvaniei, instructor Ramona Chende, Ansamblul folcloric ”Vasile Lucaciu” din Șișești, instructor Iulian și Valeria Șurani, Ansamblul folcloric ”Mărțișorul” din localitatea Avram Iancu, instructor Mircea Dărăban, Ansamblul folcloric ”Bujorii Cehului”, instructor Ramona Chende și soliștii: Martina Jiboc, Denisa Vasile, Maria Sabău, Andrea Năprădean, Cristina Ofimeș, Gabriela Mărcuț, Paula Cornea, Ariana Oșan, Ștefania Negru, Iulia Bura, Maria Cionca, Marisa Balea, Adina Blaga, Adelina Munteanu, Roxana Ienciu, Liliana Bota, Ionela Pode, Alexandra Madas, Claudia Gui, Andrada Abrudan. De asemenea, s-au înscris în concurs și soliști instrumentiști: Filimon Andrei,  Bogdan Bota, Rareș Turc, Mario Farcău, Casian Cristuți și Emanuel Silaghi.

Festivalul de folclor ”Dragu-mi-i cântu și jocu” se desfășoară sub formă de concurs, evaluarea concurenților fiind făcută conform criteriilor și secțiunilor de pe fișa de jurizare, astfel, secțiunile festivalului au fost: interpretare vocală (soliști vocali), interpretare instrumentală (soliști instrumentiști), ansambluri folclorice și formații coregrafice. Au existat trei categorii de vârstă:  6-12 ani, 12-16 ani și 16-20 de ani.

Juriul a fost format din președinta Leontina Dorca și membrii: profesor Maria Erdei, Carmen Sas, Mihaela Turc, Diana Chinceș. Evenimentul de la Tășnad s-a desfășurat sub coordonarea directorului festivalului, Anca Deaconu.

În deschiderea festivalului cercurile de muzică populară și ansamblul folcloric ale Palatului Copiilor Satu Mare, sub coordonarea profesorilor Miclăuș Nicolae, Ionuț Rotar și Sima Marian au prezentat un moment artistic bine apreciat de spectatori.

Festivalul se dorește a fi un eveniment făcut cu suflet, un dar pentru tășnădeni și loc de lansare pentru tinere talente din județele limitrofe și pentru sătmăreni, dar și un punct de întâlnire pentru iubitorii de folclor. În același timp festivalul aduce în prim-plan folclorul și obiceiurile neamului românesc, un popor fără obiceiuri și tradiții devine tot mai sărac și dator istoriei sale. Interpreții și ansamblurile prezente prin repertoriul abordat, și calitatea interpretării dau certitudinea că viitorul folcloric al națiunii noastre este pe mâini bune.

Vom reveni cu lista premianților.

Prof. Lia Koka 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iunie 18, 2017. Filed under Cultură-Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

One Response to La Tășnad a avut loc cea de-a XIX-a ediție a Festivalului ”Dragu-mi-i cântu și jocu”

  1. FELICITĂRI doamnei DEACONU ANCA, un festival foarte reușit, foarte mulți participanți, foarte bine organizat, o adevărată sărbătoare!Așteptăm cu nerăbdare ediția de anul viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *