Monitorizarea traseelor de migraţie a dumbrăvencelor, în atenția A.P.M. Satu Mare

Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare, în cadrul proiectului implementat din anul 2015 ca si partener asociat „Conservation of the European Roller (Coracias garrulus) in the Carpathian Basin/ Conservarea Dumbrăvencei în Bazinul Carpatic” (LIFE13 NAT/HU/000081, în contextul Zilei Mediului, a participat în perioada 5-19 iunie 2017, la acțiunea de conservare pe raza celor 15 SPA-uri din vestul țării materializată prin montarea de emiţătoare pe specia țintă a proiectului – dumbrăveanca, pentru a studia traseele de migraţie, cartierele de iernare şi zonele de hrănire folosite de către dumbrăvencele din România.

Acțiunea s-a desfășurat în colaborare cu partenerul de proiect, Asociația ”Grupul Milvus” și coordonatorul de proiect Bird Life Ungaria (MME).

Prin montarea acestor echipamente pe păsări se vor obţine date importante, care ne vor ajuta să avem o imagine mai clară despre rutele de migrație a păsărilor, locaţiile exacte ale cartierelor de iernare şi despre potenţialii factori periclitanți de-a lungul căilor de migraţie, dar și despre mișcările (distanțele parcurse) efectuate în perioada de cuibărit pentru procurarea hranei.

În cadrul primelor ieşiri pe teren au fost montate 25 de geolocatoare pe dumbrăvence adulte. Dintre păsările capturate, 5 exemplare erau deja inelate: 3 dintre ele fiind păsări inelate în Serbia și 2 în Ungaria. Geolocatoarele care au o greutate de 1,6 grame s-au montat pe târtiţa dumbrăvencelor, ele înregistrând în mod regulat intensitatea luminii în locaţiile în care se află pasărea, şi pe baza acestor date se va determina poziţia geografică a locaţiilor parcurse. Păsările cu geolocatoare se vor recaptura în anii viitori de către specialiștii din cadrul proiectului, în vederea descărcării poziţiilor geografice stocate.

Totodată în cadrul acestot ieșiri pe teren s-au montat în județul Arad pe două exemplare de dumbrăveancă emițătoare satelitare: lângă localitatea Sânmartin pe un mascul (”Martin”) şi lângă localitatea Adea pe o femelă (”Agya”). Momentan, ambele păsări cuibăresc în România în apropierea localităților Chișineu Criș și Șimand din județul Arad. Un alt transmiţător urmează să fie montat în curând lângă localitatea Salonta din judeţul Bihor. Celelalte transmiţătoare vor ajunge pe spatele dumbrăvencelor din afara arcului Carpatic (Dobrogea, Bărăgan, Oltenia) pentru a obţine date şi despre populaţiile din sudul ţării.

Traseul parcurs de păsările echipate cu transmițătoare satelitare vor putea fi urmărite de toți cei interesați pe hărţi actualizate de pe pagina web: http://satellitetracking.eu

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iunie 20, 2017. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *