Vizită de lucru a primarului municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor în cartierul Micro 16

Joi, 29 iunie, primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, împreună cu administratorul public al orașului, Maskulik Csaba, comisarul șef al Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu, Vasile Fănățan, însoțiți de angajați ai acestei instituții, cât și de doi agenți ai Poliției Locale, au făcut o acțiune inopinată de verificare a punctelor gospodărești din cartierul Micro 16.

În urma vizitei desfășurate în teren, primarul Kereskényi Gábor a constatat că problema gestionării deșeurilor este una stringentă în municipiul Satu Mare, iar ca urmare se impune luarea unei atitudini ferme pentru rezolvarea ei.

Astfel, începând de astăzi, edilul a decis ca Primăria municipiului Satu Mare să desfășoare activități concrete de reglementare a situației actuale, în vederea implementării rapide și eficiente a sistemul de colectare selectivă atât din partea populației, cât și din partea operatorului de salubritate.

“Prin acțiunile organizate, în colaboare cu toate instituțiile care au atribuții în acest domeniu, ne propunem să informăm sătmărenii privind modalitatea corectă de colectare a deșeurilor, cât și să îi ajutăm să conștientizeze importanța colectării separate și a reciclării deșeurilor provenite din gospodăriile particulare. Dorim să contribuim activ la dezvoltarea unei atitudini responsabile a cetățenilor față de cartierul în care locuiesc, dar și față de mediul înconjurător, dar nu doar prin informări scrise. Vom desfășura acțiuni de conștientizare care vor include, pe lângă latura informativ-educativă, și o componentă practică precum vizita în teren pe care am efectuat-o astăzi în cartierul Micro 16. Dorim să îi facem pe cetățeni să înțeleagă faptul că gestionarea deșeurilor este responsabilitatea tuturor”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iunie 29, 2017. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *