Realizările grupurilor parlamentare ale UDMR din ultima perioadă, în domeniul legislativ

Vineri, 7 iulie, la sediul Organizației Județene Satu Mare a UDMR a avut loc o conferință de presă susținută de senatorul Turos Lorand și deputații Erdei István și Magyar Lorand. Aceștia și-au propus să prezinte realizările grupurilor parlamentare ale UDMR în domeniul legislativ pe următoarele domenii: protecția și drepturile minorităților, circulația rutieră rapidă și în condiții de maximă siguranță, nivel de trai mai bun în satele din Transilvania, bunăstarea familiilor, economie, administrație, învățământ, sistem judiciar, sănătate și mediu, protecția animalelor.

UDMR are încheiat cu PSD și ALDE un protocol de colaborare, pe baza căruia au susținut propunerile legislative dintre care unele au fost făcute la sugestia grupurilor parlamentare UDMR, dacă acestea au corespuns și intereselor minorității maghiare din România. Dintre acestea amintim: modificarea Codului fiscal, fiind eliminat impozitul pe intravilan, s-au obținut finanțări pentru centura de ocolire a municipiului Satu Mare, precum și construcția celui de al treilea și al patrulea pod peste Someș, unul dintre acestea se va construi din fonduri locale. S-au obținut 903 milioane lei pentru construirea autostrăzii Transilvania Nord.

”Am propus și am votat un act normativ conform căruia composesoratele vor putea solicita subvenții pe suprafețe și fără titlul de proprietate. La propunerea UDMR, angajarea zilierilor la ferme și stâne se va putea face pe o perioadă de 180 de zile față de 90 cât a fost până în prezent. UDMR susține adoptarea unor măsuri mai stricte împotriva producției și comercializării mierii contrafăcute. Am votat pentru neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei și scutirea pensionarilor de plata contribuției la asigurările de sănătate”. Au fost initiate amendamente pentru microinterprinderi, ele pot decide  dacă vor să plătească un impozit pe venit de 1% sau pe profit de 16%. Am eliminat obligativitatea plății unor taxe și impozite inechitabile pentru terenurile din intravilan, proprietarii vor plăti impozit aferent suprafeței construite. UDMR va susține Legea pensiilor.

Senatorul Turos Lorand, vicepreședinte al Comisiei de cultură și membru în comisia economică a subliniat că s-a reușit ca finanțarea radioului și televiziunii naționale să fie făcute de la buget. Plata taxei de salubrizare prin ordonanță de guvern a fost amânată deoarece nu au fost reglementate cine să plătească aceste taxe cerute de ministerul Mediului, pentru costurile colectării selective ale deșeurilor. ”Nu suntem pentru legi neclare și interpretabile.

Deputatul Magyar Lorand a subliniat contribuția UDMR la programul de ajutor pentru înființarea fermelor de porci din România, s-a stabilit o formă legală prin care proprietarii de pădure pot tăia până la 20 mc de lemne de foc, iar paza pădurilor va fi făcută nu pe cheltuiala proprietarilor. În domeniul învățământului deputatul Erdei István a susținut că pentru o cunoaștere mai bună a limbii române, la clasele cu predare în limba maternă, aceasta să fie predată după o programă specială.

În încheierea conferinței de presă deputatul Erdei István a subliniat încă o dată existența unui protocol de colaborare a PSD -ALDE cu UDMR pe patru ani precum și realizarea unui nou pact social între minoritățile etnice și majoritari.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iulie 7, 2017. Filed under Politică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *