Străzile de pământ 1 Iunie, Lunca Sighet și Mărăști vor intra în modernizare

Vineri, 4 august, primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor a predat amplasamentul a trei obiective de investiții firmelor care se vor ocupa de reabilitarea străzilor de pământ 1 Iunie, Lunca Sighet și Mărăști.

Astfel, pe lângă obiectivele mari de investiții pentru reabilitarea infrastructurii rutiere, Primăria municipiului Satu Mare a alocat în acest an sume importante de bani și pentru modernizarea mai multor străzi de pământ unde se vor executa ample lucrări la carosabil, trotuare, rețea de apă și canalizare, borduri și canal tehnic.

Vă informăm că valorea lucrărilor prevăzute în contracte se prezintă astfel:

  • Strada 1 iunie – 482.575,98 lei + TVA
  • Strada Lunca Sighet ( inclus iluminatul public) – 1.818.774,92 lei + TVA
  • Strada Mărăști – 433.096.83 lei + TVA

“Zeci de străzi din municipiul Satu Mare, din pământ sau cu degradări serioase, sunt reabilitate cu bani de la bugetul local. Intervenţia pe cele trei străzi pentru care astăzi s-a dat ordinul de începere al lucrărilor este necesară în vederea modernizării părţii carosabile care nu beneficiază de o îmbrăcăminte modernă, precum beton asfaltic. Am primit asigurări din partea firmelor care reabilitează Strada 1 Iunie și Strada Mărăști, că vor finaliza lucrările în cel mult trei luni”, a declarat Kereskényi Gábor.

Vă vom ține la curent cu informațiile care vor mai apărea pe parcursul desfășurării lucrărilor.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on august 4, 2017. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *