Festivalul de Folclor al Naţionalităţilor. Folclor german şi internaţional, la Carei

Sâmbătă, 5 august 2017, în Parcul dendrologic din municipiul Carei s-a desfăşurat cea de-a doua seară de evenimente din cadrul primei ediţii a Festivalului de Folclor al Naţionalităţilor, eveniment desfăşurat în cadrul „CAREI FEST 2017”. Folclorul german şi invitaţii internaţionali au fost în prim plan.

Manifestarea a debutat în jurul orei 19.30 cu formaţia Kalazanci Band, din partea Liceului Romano-Catolic „Josephus Calasantius” din Carei, pregătită de prof Jónucz Alfonz.

A urmat apoi rândul formaţiilor germane de muzică şi dansuri să încânte publicul prezent: au urcat pe scenă Ansamblul de dansuri germane Rote Rose, Formţia Acordeon Duett, Corul bărbătesc Schwäbischer Männerchor şi formaţia de dansuri germane Lustige Schwaben.

Primii invitaţi ai serii au fost Ansamblul Magic in dance din Tornaľa (Slovacia), care au prezentat un grupaj de dansuri latino-americane şi dansuri moderne. Tinerii dansatori au impresionat prin dezinvoltură, graţie şi costumele foarte elegante.

Invitaţii din Croaţia, Ansamblul folcloric Donji din Donji Videovec, au adus în faţa careienilor un recital de folclor autentic din cantonul Međimurje . Costumaţiile tradiţionale, instrumentele muzicale specifice şi muzica croaţilor a impresionat publicul.

Seara a fost încheiată cu un concert extraordinar de muzică de promenatdă susţinut de Fanfarele reunite din Căpleni şi Petreşti, avându-l ca dirijor pe prof. Mircea Câcu. Fanfarele au întreţinut atmosfera atât cu piese clasice pentru fanfară cât şi cu prelucrări după melodii celebre din repertoriul formaţiilor Abba, Boney M, Beatles sau muzică de film.

Organizatorii evenimentului au fost: Direcţia de Cultură şi Sport Carei, Centrul Cultural Carei, Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi” cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Carei. Parteneri: Ardealul, Polipol, Alconor Company, König Metal, L’Art Hotel, Asociaţia Equus, Ştrandul termal Joy. Prezentatorii evenimentului au fost: Járay Zsanett şi Adrian Ştefănuţi.

Festivalul de Folclor al Naţionalităţilor a continuat şi duminică, 6 august 2017 cu seara de folclor românesc.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on august 7, 2017. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *