17 sancțiuni aplicate de I.T.M. angajatorilor care nu-și protejează angajații de caniculă

I.T.M. Satu Mare a realizat acțiuni de control pentru verificarea respectării de către angajatori a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 99/2000 privind măsurile pentru asigurarea protecţiei persoanelor încadrate în muncă în perioadele cu temperaturi extreme. Controalele au avut loc în perioada 10.07.2017 – 04.08.2017 și au fost controlate 24 societăți comerciale. 

Au fost constatate 17 deficiențe pentru care au fost aplicate 17 sancțiuni (avertismente) și s-au dispus măsuri scrise pentru înlăturarea neconformităților față de prevederile legale.

Măsurile pentru asigurarea protecţiei persoanelor încadrate în muncă în perioadele cu temperaturi extreme (Ordonanţa de Urgenţă nr. 99/2000, aprobată prin Legea nr. 436/2001, şi Normele Metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 580/2000).

Potrivit legii, prin temperaturi extreme pozitive se înţeleg temperaturile exterioare ale aerului, care depăşesc +37*C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel. Temperaturile sunt monitorizate şi certificate de Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie şi transmise de centrele regionale ale acestuia.

În perioadele cu temperaturi ridicate extreme, angajatorii trebuie să asigure următoarele măsuri minimale:
A. Pentru ameliorarea condiţiilor de muncă:
a) reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice;
b) asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă;
c) alternarea efortului dinamic cu cel static;
d) alternarea perioadelor de lucru cu perioade de repaus în locuri umbrite,cu curenţi de aer.
B. Pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor:
a) asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoană/schimb;
b) asigurarea echipamentului individual de protecţie;
c) asigurarea de duşuri.

Angajatorii care nu pot asigura condiţiile de mai sus vor lua, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, după caz, următoarele măsuri:
– reducerea duratei zilei de lucru;
– întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale.

Măsurile privind reducerea duratei de lucru şi de întrerupere colectivă a lucrului se vor stabili dacă temperaturile extreme se menţin pe o perioadă de cel puţin două zile consecutiv.
Perioadele de reducere a duratei zilei de lucru, de eşalonare a zilei de lucru sau de întrerupere colectivă a lucrului se vor stabili o dată cu măsurile prevăzute mai sus.

Pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de munca în condiţii de temperaturi extreme se vor lua următoarele măsuri:
a) asigurarea de către angajator a examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru munca la temperaturi crescute sau scăzute;
b) asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate;
c) trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme.Încălcarea prevederilor referitoare la prevenirea unor îmbolnăviri determinate de munca în condiţii de temperaturi extreme se sancţionează cu amendă între 1.500-2.500 lei.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on august 11, 2017. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

One Response to 17 sancțiuni aplicate de I.T.M. angajatorilor care nu-și protejează angajații de caniculă

  1. Oferim urgent munca part-time: cautam persoane capabile sa obtina chiar din prima luna rezultatele pe baza carora sa castige 1500 RON (lei noi) lunar. Oferim contract de comision care va garanteaza plata rezultatelor. Ne gasiti la adresa de email: mireamihalcea@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *