Reparații la Școala Gimnazială „Octavian Goga”, în beneficiul celor peste 600 de elevi

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor alături de Corina Chindriș, directorul Școlii Gimnaziale “Octavian Goga“ au recepționat marți, 22 august, lucrările de reparații realizate în această vară la sala de sport din curtea unității școlare.

Aproximativ 650 de elevi vor beneficia de condiții mai bune în urma acestor lucrări de reparații și igienizări, având în vedere că, din cauza acoperișului aflat într-o stare avansată de degradare, apăreau infiltrații de apă până la tabloul electric.Tot la Școala Gimnazială “Octavian Goga“ se amenajează un teren sintetic de mini-fotbal, acesta urmând să fie finalizat până la începerea anului școlar.

“Municipiul Satu Mare investește în viitor, investim în sistemul educațional sătmărean. La această unitate de învățământ, care are deja 45 de ani, nu s-au mai făcut niciodată asemenea investiții de anvergură. Valoarea lucrărilor de modernizare a sălii de sport se ridică la aproximativ 260.000 lei, iar amenajarea terenului sintetic la 200.000 lei“, a declarat edilul municipiului.

După recepția lucrărilor, directorul unității școlare i-a făcut primarului Kereskényi Gábor o scurtă prezentare a școlii subliind investițiile care ar mai fi necesare în viitorul apropiat. Totodată, conducerea școlii a ținut să mulțumească primarului pentru sprijinul acordat și pentru vizitele realizate în ultima lună privind verificarea modului în care se derulează lucrările la sala de sport și la terenul sintetic.

“Avem astăzi marea bucurie de a recepționa lucrările de modernizare a acoperișului sălii de sport care au fost o necesitate. Această sală va deservi un număr de 650 de elevi, care în toamna acestui an vor veni într-o școală înnoită și într-o sală de sport modernă. Țin să mulțumesc pe această cale Primăriei Municipiului Satu Mare pentru tot sprijinul financiar acordat!“, a spus directorul Corina Chindriș.

Cele două investiții sunt realizate în totalitate din bugetul local al Primăriei Municipiului Satu Mare.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on august 22, 2017. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *