Creșele din Satu Mare vor fi închise între 4-8 septembrie pentru lucrări de igienizare

Primăria Municipiului Satu Mare, prin Serviciul Public de Asistență Socială și Centrul de Creșe anunță demararea lucrărilor de igienizare și dezinsecție în cele șapte unități de învățământ antepreșcolar aflate în administrarea Serviciului Public de Asistență Socială.

Astfel, în perioada 4-8 septembrie 2017 creșele vor fi închise în vederea desfășurării pregătirilor pentru deschiderea noului an școlar și primirea celor peste 260 de copii care frecventează zilnic și sunt beneficiarii serviciilor oferite de creșele: “Țara Minunilor“ , “Punguța cu doi bani”, “Albă ca Zăpada” , “Mica Sirenă”, “Harap-Alb”,“ Dumbrava Minunată” , Centrul Social “Prichindelul”.

“Trebuie să le oferim copiilor noștri toate condițiile pentru a se dezvolta armonios. Înscrierea copiilor la creșe încă de la vârste fragede este doar începutul parcursului lor educaţional. În contextul actual, în care numărul tinerilor care abandonează școala sau devin analfabeți este în creștere, eforturile noastre de a susține educația trebuie să fie și ele vizibile”, a declarat primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor.

În perioada vacanței de vară s-a asigurat continuitate în furnizarea serviciilor pentru aproximativ 60% dintre copiii înscriși la creșe, având în vedere că părinții acestora au putut opta pentru serviciile altei creșe atunci când creșa pe care o frecventează în mod obișnuit a fost închisă.

Prin achitarea din bugetul local a tuturor lucrărilor de întreținere, igienizare și dezinsecție, Primăria Municipiului Satu Mare prin Serviciul Public de Asistență Socială urmărește îmbunătăţirea continuă a standardelor de calitate a serviciilor oferite la creşe.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on august 28, 2017. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *