Festivalul Folcloric al Naționalităților, ediția a XXVII-a, în această duminică la Bogdand

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean, în colaborare cu Primăria Comunei Bogdand, organizează duminică 3 septembrie, Festivalul Folcloric al Naționalităților, ediția XXVII-a.

Evenimentul este un bun prilej de promovare a formațiilor aparținând naționalităților din județ, și de prezentare a porturilor populare din această zonă.

Vor evolua pe scena festivalului Ansamblul Folcloric al Județului Satu Mare ”Doruri Sătmărene”, ambele secții, ansamblul Rekettye din Carei, Gemeinsam din Satu Mare, Trandafirii Negri din Satu Mare, formațiile de dansuri populare din Ser, Hodod, Lelei, Giorocuta, Bogdand, Nadișul Hododului, dar avem invitați și din Cehu Silvaniei și Ansamblul Meseșul Zalău – secția maghiară, iar ansamblul Ezustperje din Semian, județul Bihor va prezenta un program de dansuri și cântece de 40 de minute.

Înainte de deschiderea oficială programată la ora 12.00, se vor depune coroane la placa comemorativă Sipos Laszlo, inițiatorul acestui festival. Acest moment va avea loc la ora 11.30.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on august 29, 2017. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *