Cenaclul literar ”Afirmarea” și-a reluat activitatea. Anul acesta va edita o antologie bilingvă

În prima miercuri a lunii septembrie, la Centrul Cultural ”G.M. Zamfirescu”, Cenaclul literar ”Afirmarea” și-a reluat activitatea. Sub conducerea coordonatorului de cenaclu, jurnalistul și scriitorul Ioan Anițaș, ședința a avut la ordinea zilei discutarea unor probleme organizatorice. În primul rând, au fost stabilite amănuntele legate de participarea membrilor cenaclului la comemorarea poetului sătmărean Dorin Sălăjan, la dezvelirea plăcii comemorative de pe casa poetului din localitatea Sărvăzel.

În programul pe acest an, cenaclul și-a fixat drept obiectiv editarea unei antologii bilingve și a unei reviste a cenaclului. De asemenea, membrii cenaclului vor participa la medalioanele literare pentru a cinsti memoria și opera poeților și scriitorilor sătmăreni. Va fi organizată o nouă ediție a Galei poeziei sătmărene și ediția a II-a a Concursului dedicat prozatorului Ilie Sălceanu. Se vor edita trei volume cu creațiile membrilor cenaclului și nu în ultimul rând, se dorește achiziționarea unei stații portabile de amplificare.

În perioada ianuarie – iunie 2017, cenaclul literar ”Afirmarea” a avut o activitate deosebită. Pe lângă ședințele curente, membrii cenaclului au avut și o activitate publicistică remarcabilă. În revista ”Mărturii culturale”, prof. Carol C. Koka a publicat eseul ”Poeții sătmăreni C.S. Anderco și Vasile Tarța în ”Jurnalul literar al lui Nae Antonescu”, și tot în aceeași revistă, Ioan Tipu Sălăjanu a publicat un grupaj de epigrame. În numărul 2 al revistei, a apărut eseul ”Scriitori uitați ai Ardudului”, de prof. Carol C. Koka și articolul ”Monumente ale eroilor din Primul Război Mondial din județul Satu Mare”, autor Voicu Șichet.

Revista clujeană ”Cetatea culturală” a publicat poemele lui George Terziu, Gheorghe Cormoș, Carol C. Koka și proza lui Mihai Sas. Tot în ”Cetatea culturală”, în numărul din aprilie, au publicat Vasile Mic și Ioan Coriolan Anițaș. În numărul din mai a apărut grupajul de epigrame ale lui Ioan Tipu Sălăjanu și în sfârșit, în numărul din iunie, fragmentul de proză al lui Ioan Coriolan Anițaș cu titlul ”Ciorile, Vulpile, Lupii” și articolul ”Cenaclul literar Afirmarea din Satu Mare a supraviețuit nesfârșitei noastre tranziții”.

Scrierile membrilor cenaclului au apărut și în revista ”Eroii Neamului”, în cotidianul ”Informația de Duminică”, la pagina literară. În prima jumătate a anului membrii cenaclului au publicat mai multe cărți, printre autori: Voicu Șichet, Mihai Sas, Carol C. Koka și Nicolae Pop. Membrii cenaclului au mai participat la întâlnirea cu scriitorul Christian Schenck, stabilit în Germania, la medalioanele literare dedicate gazetarului Leontin Ghergariu, poetului național Mihai Eminescu, dr. Vasile Lucaciu, lui Emil Matei, Salah Mahdi și preotului greco-catolic Antoniu Băliban. Cenacliștii au participat la fiecare ediție a ”Confesiunilor cărturarului” și la multe alte activități culturale, cum a fost cea de la Călinești-Oaș și alte localități ale județului.

În partea a doua a ședinței, a citit din creațiile lui Cristian Rudăreanu, un talentat poet, al cărui poeme au fost apreciate ca fiind foarte interesante, de factură simbolistică, abstractă, simbolismul fiind un fir roșu, așa cum s-a exprimat scriitorul George Terziu. Cristian Rudăreanu este regizor tehnic la Teatrul de Nord Satu Mare. S-a născut la Călărași în 17 martie 1974. A absolvit Facultatea Teologică Ortodoxă din Craiova și Școala de Artă ”Corneth” tot din Craiova. A fost redactorul șef al revistei ”ACUB PRO”. Poetul a prezentat volumul ”Flori pentru flori”, o antologie frumoasă de poeme în care semnează 8 autori, printre ei și Cristian Rudăreanu. Despre poeziile citite și-au exprimat părerea Ioan Anițaș, Gheorghe Cormoș, Viorica Cherecheș și Ioan Rațiu.

Ioan Rațiu este un oaspete de seamă la Cenaclul Afirmarea, el vine din București, unde coordonează trei cenacluri. Acum a încântat auditorul cu poemele scrise de el tocmai în trenul cu care se îndrepta spre Satu Mare. Au mai citit din creațiile lor George Terziu și Maria Letai. Ultima a surprins cu grupajul de poeme cu  titlul  ”Feeria naturii”, o descriere a minunățiilor naturii din Delta Dunării, poeme considerate de cei prezenți ca fiind reportaje fără figuri de stil. A citit apoi câteva catrene satirice. Ioan Tipu Sălăjanu a prezentat un grupaj de epigrame. Nu au lipsit nici de data aceasta recitările de mare efect ale lui Cornel Burcea.

Prof. Carol C.Koka 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on septembrie 6, 2017. Filed under Cultură-Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *