Prioritățile legislative și moțiunile Partidului Național Liberal, pentru sesiunea parlamentară de toamnă

Joi, 7 septembrie 2017, de la ora 12.00, la sediul Organizației Județene PNL din Piața Libertății nr.17. a avut loc o conferință de presă la care au participat președintele Organizației Județeme PNL Satu Mare, Adrian Albu și deputatul Romeo Nicoară. Tema conferinței susținute de cei doi au fost prioritățile legislative ale PNL pentru sesiunea parlamentară de toamnă. 

PNL va respinge în Parlament a tuturor ordonanțelor și ordonanțelor de urgență emise de guvernul Tudose, care au majorat fiscalitatea și au atacat mediul de afaceri cu reglementari care vor afecta grav toate companiile din România.

PNL va iniția și va susține un proiect de lege pentru interzicerea traseismului politic și la nivel parlamentar, așa cum s-a făcut și la nivelul autorităților locale.

PNL are ca prioritate proiectul de Iege privind alegerea cu 50 la sută plus unu a primarilor și a președinților de consilii județene.

PNL va înainta și va susține un proiect de lege pentru introducerea votului electronic.

PNL va elabora un proiect de lege ce va fi înaintat în această sesiune parlamentară și care are ca obiectiv îmbunătățirea relației Statului cu cetățenii, care spune că orice instituție care trebuie să acorde un drept solicitat de un cetățean în baza legii, nu mai are dreptul să-l trimită pe cetățean la alte instituții publice pentru a obține diferite informații, ci este obligația instituției respective de a obține informații de la celelalte instituții de stat deținătoare ale acestor informații, astfel încât să decidă acordarea dreptului către cetățean.

PNL va elabora un proiect de lege ce are ca scop ajutarea primăriilor și consiliilor județene de a-și crește veniturile la bugetul local, prin creșterea cotelor din impozitul pe venit de la 41,5% la 44,5% pentru primarii și de la 11.25% la 13.25% la nivelul consiliilor județene.

O altă prioritate legislativă a PNL privind administrația publică locală vizează rămânerea a 80% din redevențe la nivel local

PNL va depune proiect de lege privind modificarea legii Curții de Conturi. Curtea de Conturi trebuie să verifice legalitatea proiectelor pe care le gândesc consilierii locali și județeni și nu oportunitatea.

PNL va depune un proiect pentru eliminarea ajutorului social pentru persoanele care refuză un loc de muncă conform pregătiri sale.

PNL va încerca stoparea creșterii aberante a salariului minim, pentru că se pierd foarte multe locuri de muncă în țară prin creșterea din pix a salariului minim.

PNL își propune să reducă TVA și taxele pe muncă.

Moțiuni:

Moțiune pe legile justiției depusă marți, 5 septembrie 2017
Moțiune simplă pe educație pentru că anul acesta școlar începe fără manuale pentru elevii de clasele a V-a
Moțiune simplă pe sănătate pentru lipsa de reacție și de acțiune a instituțiilor statului în urma crizei vaccinurilor
Moțiune pe infrastructură – transporturi pentru situația infrastructurii naționale și situația reglementatorului în energie – ANRE.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on septembrie 7, 2017. Filed under Politică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *