La Biblioteca Județeană au fost marcați 80 de ani de la inaugurarea Aeroportului Satu Mare

La inițiativa Asociației SAVO, a președintelui asociației ing. Ovidiu Mica și cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, la 11 septembrie, în Sala ”Gheorghe Bulgăr” a Bibliotecii Județene Satu Mare s-a marcat 80 de ani de la inaugurarea Aeroportului Satu Mare. La acest eveniment a participat președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan Rus și viceprimarul municipiului Satu Mare, Adrian Albu. A fost prezent și actualul director al aeroportului Satu Mare, Nicolae Fechete și ing. Ovidiu Mica, președintele Asociației SAVO.Moderatoarea evenimentului a fost din partea Bibliotecii Județene Paula Horotan, care în cuvintele introductive a relevat rolul major pe care l-a avut, atât strategic cât și economic, edificarea aeroportului. În primii ani după Marea Unire, s-a impus cu necesitate construirea unui aeroport la Satu Mare, ca factor al progresului în această parte a țării.

Președintele Consiliului Județean Pataki Csaba, a mulțumit Asociației SAVO pentru inițierea acestui proiect. A vorbit despre rolul deosebit pe care l-a avut aeroportul în perioada interbelică, dar și ca un important punct de primire a ajutoarelor în anul marii inundații, 1970. ”Suntem mândri de existența acestui aeroport”, a spus Pataki Csaba. Personal își dorește ca aeroportul să deservească cât mai multe curse.

Vicepreședintele Ioan Rus s-a referit la importanța jucată de aeroport în transportul de persoane și de mărfuri. A propus înființarea unui punct mobil al Bibliotecii Județene la aeroport. Prin cursele pe care le deservește aeroportul scurtează drumul dintre Satu Mare și celelalte orașe din țară și străinătate. Personal așteaptă ca aeroportul din Satu Mare să ajungă la nivelul altor aeroporturi din zonă. Investitorii străini sunt interesați în primul rând de aeroport și apropierea de autostradă.

Directorul Aeroportului Internațional Satu Mare, Nicolae Fechete a mulțumit organelor județene și Asociației SAVO pentru inițiativa de a marca evenimentul. A vorbit despre etapele pe care le-a parcurs aeroportul în existența sa, de la pista cu iarbă la actuala pistă și dotările din ultimii ani. Astăzi se depun eforturi pentru asigurarea condițiilor de maximă siguranță a aeroportului. A îndemnat Biblioteca Județeană să continue cercetările pentru cunoașterea istoriei aeroportului.

Cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la inaugurarea aeroportului a fost lansat nr.17 al revistei ”Signet” al cărui conținut este închinat acestui eveniment. Paginile revistei cuprind numeroase documente preluate din presa vremii. Sunt prezentate personalitățile cu contribuții majore la realizarea acestui obiectiv.

Cel care a prezentat nr. 17 al revistei a fost Ovidiu Mica. A amintit că asociația pe care o conduce a împlinit 10 ani. El a prezentat pe larg documentele legate de aeroport, etapele construirii folosind materialele din Fondul Bibliotecii Centra Universitare din Cluj și de la Biblioteca Județeană Satu Mare. Inaugurarea aeroportului a constituit un capitol important al istoriei orașului.

Cercetarea materialelor din fondul Bibliotecii Județene a fost realizată de dr. Viorel Câmpean și drd. Marta Cordea. Amândoi au prezentat bogatul material care a putut fi vizionată prin proiecțiile realizate. A fost amintit și grandiosul miting organizat cu ocazia inaugurării, participarea unor ași ai aviației românești și a piloților străini.

Drd. Marta Cordea a prezentat numeroase informații despre parașutista Smaranda Brăiescu care s-a rănit la aterizare și a fost îngrijită cu multă dăruire de directorul spitalului din Satu Mare, dr. Lülö Béla. Dr. Viorel Câmpean a scos în evidență meritele primarului d arunci Ștefan Benea, a lui Emil Tișcă și a prof. dr. Vasile Scurtu. A mai luat cuvântul profesorul Ioan Andreica, acesta a lăudat apariția publicației ”Signet”, ajunsă la nr.17, și l-a felicitat pe Ovidiu Mica pentru curajul de care a dat dovadă în editarea revistei care se dezvoltă de la un număr la altul.

Prof. Carol C. Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on septembrie 12, 2017. Filed under Cultură-Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *