Două teme privind agricultura județului, dezbătute în ședința Colegiului Prefectural

Joi, 28.09.2017, în Sala Mică de şedinţe a Palatului Administrativ a avut loc şedinţa Colegiului Prefectural, condusă de prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip, pe ordinea de zi fiind două teme privind agricultura judeţului.

În prezentarea privind programele și activitatea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Satu Mare directorul executiv Gheorghe Mihalca a insistat pe principalele scheme de plată privind culturile specifice sectorului vegetal respectiv zootehniei sătmărene – sfecla de zahăr, floarea soarelui, cereale, fructe şi legume, suine, taurine şi ovine. În anul 2016, prin diversele scheme de plată, sectorul agricol din judeţul Satu Mare a beneficiat de plăţi derulate prin APIA în valoare totală de 75.307.380,45 lei.

Directorul executiv Ioan Cioltean, din partea Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Satu Mare, a făcut o sinteză a două scheme de ajutor de minimis de mare interes pentru agricultori – Programul „Tomate în spaţii protejate” respectiv „Comercializarea lânii” .

Cele două programe sunt subscrise unui obiectiv important din cadrul Programului de Guvernare – refacerea balanței import – export pentru produsele deficitare. În scopul reducerii importurilor și asigurarea consumului din producția internă, începând cu anul 2017 Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale derulează Programul pentru susținerea produselor deficitare, program care a început în anul 2017, prin selectarea, pe baza datelor statistice a câte două produse agro-alimentare deficitare pe an.

În cadrul programului „Tomate în spaţii protejate” s-au înscris peste 150 de agricultori din judeţ iar în cadrul programului „Comercializarea lânii” sunt înscrişi 740 crescători, cu un numar aproximativ de 258.543 capete oi, iar cantitatea de lână estimată a fi comercializată este de 775.628 kg.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on septembrie 28, 2017. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *